Vorbește cu mine

Am crezut ca sunt bine. Am crezut ca nu o sa ma mai simt așa, mai ales pentru o persoana cu care mi-am intersectat drumul pentru nici măcar doua săptămâni. Acum îmi vine sa renunț. Deși cu doar câteva zile in urma eram sigura ca mai este ceva ce pot face, in momentul asta îmi vine doar sa ma bag sub plapuma și sa plâng pana mi se golește inima de tine.

Ma simt atât de trista încât parca nici nu pot sa scriu. Îmi plânge sufletul când ma gândesc la tine. La cum ai ajuns sa însemni atât de mult pentru mine…și cum eu pentru tine nu contez.

Am simțit ceva azi. Când am plecat de acasă, am simțit ca o sa se întâmple ceva. De fapt, cred ca de ieri ceva din mine știa, altfel de ce as fi simțit nevoia disperata de a-mi cumpara haine roșii…culoarea ta preferata. Parca ceva m-a pus sa fac asta, pentru ca știa ca o sa te văd azi și o sa arat exact așa cum îți plăcea ție. In momentul in care am intrat in cafenea, m-am gândit la tine fără sa vreau. Dar am presupus ca este doar din cauza ca acolo ieșeam cu tine, nici prin gând nu îmi trecea ce urma sa se întâmple. Vezi tu, când am văzut ca toate pozele cu citate nu își fac efectul, m-am descurajat. Pentru ca doar așa mai pot sa „comunic” cu tine. Teama de a-ți da mesaj fără a primi un răspuns este mult prea mare. Așa ca am încercat sa ies cu cineva, sa văd dacă pot sa trec peste. Dar nu ma lasă. Soarta asta cruda…Nici nu mai înțeleg ce vrea. Pentru ca nici bine nu m-am asezat la masa, ca apoi sa ridic privirea și sa te văd intrând pe usa. Te-am recunoscut imediat, deși erai cu spatele. Dar in prima secunda, nu am putut sa cred ca ești chiar tu. Apoi te-ai întors și m-ai văzut. Și ne-am blocat amândoi. Pe fata ta am putut sa citesc doar șocul de a ma vedea. Iar cealaltă expresie pentru mine este indescifrabilă. Așa ca spune-mi soarta, ce vrei de la mine? Pentru ca eu nu știu ce trebuie sa înțeleg. Ce a însemnat asta? Ca nu trebuie încă sa trec peste? Pentru ca in secunda in care am făcut asta, mi l-ai adus in fata? Sau ca trebuie sa fac asta? Pentru ca deși m-a văzut, și a vazut și ce am postat după, nu m-a căutat, ca și cum acel moment nu s-a întâmplat. Ca și cum tot ce postez despre el, nu este adevărat. Sau din nou…sa nu trec peste? Pentru ca la fel cum m-am blocat eu când l-am văzut, așa s-a blocat și el?

As fi vrut atât de mult să-i dau mesaj și sa ii spun ca îmi este dor de el. Ca eu încă nu înțeleg ce s-a întâmplat. Pentru ca eu îmi cred instinctul, iar instinctul meu îmi spune ca nu știu tot adevarul. Îmi spune ca propriul meu verișor, pe care îl credeam parte din familia mea, a avut ceva de a face cu ce s-a întâmplat. Pentru ca, pentru mine una, este imposibil ca un om sa-mi spună in continuu cât însemn pentru el, pentru ca apoi sa nu îmi mai răspundă la niciun mesaj. Și voi afla ce s-a întâmplat. Dar îmi este frica de acel moment pentru ca știu ca este foarte posibil sa îmi pierd verișorul, și asta doar pentru ca nu a fost de acord cu relația dintre mine și prietenul sau. Pentru ca el nu știe cum este. El nu știe ce înseamnă sa pierzi și sa suferi după persoane la care ții. El nu a realizat cât de fericita ma făcea el și cât ma bucurăm ca in sfârșit a apărut cineva și pentru mine.

Așa ca spune-mi, soarta. Ce sa fac? Sa risc sa rămân fără niciun gram de demnitate și sa-l caut? Sau sa-l las pe el sa facă acest pas? Pentru ca eu nu mai știu. Și da, te învinuiesc pe tine. Pentru ca lumea are dreptate, chiar ești cruda. Pentru ca din cauza ta, in noaptea asta ma doare inima și plâng. Pentru ca nu ma lași sa fiu fericita. Cu atât mai mult…de fiecare data când simt ca in sfârșit se îndreaptă lucrurile, tu ții să-mi arați ca pentru mine fericirea este temporara.

Nu mai știu ce sa fac. Încerc pe cât pot sa fiu o persoana buna, sa gândesc frumos, sa ajut oamenii din jurul meu, sa nu fac rău. Dar aparent este degeaba. Pentru ca tu pe mine nu ma vezi decât atunci când este momentul sa-mi faci rău. Pentru ca uneori am senzația ca sunt blestemata, parca îmi este interzisă fericirea. Nu este pentru mine. In schimb, suferința nu ai ezitat sa-mi aduci in viața. Nu a fost de ajuns ca mi-ai luat mama de lângă mine. De atunci, tot ce continui sa faci este sa-mi iei din jur toate persoanele la care țin. Sa fiu singura, a nimănui.

Dragul meu, acum ma adresez ție. Spune-mi ce ai. Spune-mi ce s-a întâmplat. Nu ma mai lasă sa sufăr. Dacă nu ma mai vrei, înțeleg, nu te pot obliga, dar măcar oferă-mi încheierea de care am nevoie ca sa mi se liniștească sufletul.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

3 gânduri despre „Vorbește cu mine”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: