Îmi revin

Cât de ciudat poate fi cursul vieții. Cum ne duce aceasta mereu spre lucrul de care aveam nevoie fără sa știm, exact când avem nevoie de el. Mi se pare uimitor ce s-a întâmplat cu viața mea in ultimul timp, dar acum realizez ca toate evenimentele au făcut parte dintr-un plan mult mai mare și mai complex.

Dacă m-ar fi întâlnit cineva acum patru sau cinci luni, ar fi spus probabil ca sunt o persoana care suferă de depresie și căreia viața i-a fost de ajuns pana aici. Într-adevăr, am avut stări de tristete și suferința și după ce am început acest blog, doar ca atunci era diferit. Era mai acut. Aveam senzația ca asta e. Viața mea este foarte trista, eu sunt foarte trista, nimic nu îmi merge bine și aia e, ma resemnasem într-un fel.

Apoi lucrurile au luat o cu totul alta întorsătură. L-am cunoscut pe el, cel care m-a schimbat enorm de mult, in bine sper eu. El a apărut fix când nu-l căutam, când nu știam și nu credeam ca am nevoie de o astfel de persoana in viața mea. Dar habar nu aveam cât de greșita era gândirea mea si cât de mult era necesar persoanei mele, aflată pe marginea prăpastiei. Nu spun ca voiam sa ma sinucid, deși îmi dau seama ca suna puțin așa. Nu, doar renunțasem la a-mi mai face speranțe.

In fine, ideea este in felul următor. Eu cred cu tărie ca fiecare persoana care ne apare in viața, ne învață ceva. Ma refer, desigur, la persoanele care ajung sa fie importante. Sau, dacă vreți, chiar și necunoscuți. Nu știi niciodată cum vezi pe cineva pe strada care mănâncă o prăjitura dintr-o cofetărie de care habar n-aveai. Acel necunoscut te-a învățat ceva. Numele următorului loc in care îți poți petrece după-amiaza citind o carte și savurând o tarta cu fructe. Trecând peste exemplul meu ce evident ca a implicat mâncarea pentru ca, #foodislife, nu ca s-ar vedea, la cele 40 și ceva de kilograme, ceea ce voiam sa evidențiez este ca trebuie sa înveți ceva bun de la fiecare persoana care îți apare in cale, pentru a deveni tu un om mai bun. Am scris asta și in unele articole anterioare, ce am învățat eu de la persoanele cele mai importante cu care am avut legătura in ultimul an. Când a fost vorba de el, am lăsat sentimentele negative să-mi influențeze judecata, pentru ca era mult prea recent. Dar acum pot spune ce m-a învățat, nu pentru ca s-a terminat tot, ca in exemplele din acele articole, ci pentru ca de data asta schimbarea mea a survenit in timpul legăturii cu el, nu la sfârșit.

Simt cum încet, încet, îmi revin. Încep sa ma simt puternica din nou, fericita cu viața mea, cu bune și cu rele, optimista ca va fi bine de acum încolo, in ciuda perioadelor rele, care vor avea și ele timpul lor. Este ca și cum m-aș regăsi pe mine, doar ca este o varianta mult mai matura, dar care îmi și place mult mai mult. Ii sunt nespus de recunoscătoare, știu ca probabil ca dacă nu ar fi fost el, nu as fi putut spune aceste lucruri acum.

Plănuiesc sa fiu așa in continuare, sigura pe mine, sigura de ce vreau, încrezătoare și…mereu optimista. Am recitit ultimele articole și, nu e vorba ca nu îmi plac, dar m-am simțit ca o persoana slaba. Nu neaparat in sensul rău, nu e nimic rău in ați declara sentimentele, dar, știind ca și el le-a citit, am avut o senzație foarte ciudata. Ca și cum…nu as fi vrut sa știe chiar tot ce simt. Acum nu mai am ce sa fac, nu mai este cale de întors. Într-un fel, ma bucur ca le-a citit și nu a fost nevoie sa i le spun eu, pentru ca probabil ca asta s-ar fi întâmplat la un moment dat, când as fi simțit ca nu le mai pot tine in mine. Ma simt eliberată in sensul asta. Singurul lucru cu care nu sunt 100% ok este ca știe puțin mai mult decât ar trebui. Dar, repet, asta este, oricum nu regret și nu voi regreta niciodată ca țin la cineva, asta nu. Și in niciun caz nu îl voi regreta pe el. Faptul ca l-am întâlnit pe el este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat in viața asta.

Probabil ca am simțit nevoia sa scriu toate aceste lucruri ca sa ofer o explicație a tot ceea ce am scris pana acum. Am încercat sa găsesc o explicație a sentimentelor care aparent păreau fără sens și rost, dar care sunt totul in afara de asta. Se spune ca dacă ții cu adevărat la o persoana, nu vei putea niciodată sa explici de ce ții la ea atât de mult. Așa e și la mine, in mare parte. Adică, in afara de faptul ca arată foarte bine (mi se pare imposibil ca cineva sa arate așa, jur pe ce am mai sfânt pe lumea asta, e imposibil), sau nici nu mai spun de vocea sa, ce m-a făcut sa ma atașez atât de tare a fost gândirea, caracterul și, foarte important, modul in care m-am schimbat eu de când l-am întâlnit. Și totuși, in ciuda a toate cele enumerate mai sus, tot nu pot sa găsesc motivul. Îl simt undeva acolo, foarte adânc ascuns, probabil așteptând ziua potrivită sa iasă la iveală.

Reclame

Drogul meu

Am o stare ciudata. Nu știu cum sa o explic, pur și simplu ma simt puțin goală pe dinăuntru. Timpul trece pe lângă mine mult prea repede și cu fiecare secunda in care sunt in continuare singura, fără sa știu nimic de tine, ma întristez și mai tare.

Cred ca cel mai frustrant este ca știu ca nu pot face nimic in legătura cu asta. Este ca și cum as fi dependentă de un drog pe care nu îl pot obține, iar acum simt cum se instalează sevrajul. Tu vii și pleci când vrei, iar eu nu pot sa te condamn pentru asta fiind ca am fost de acord sa fie așa. Din doua rele, l-am ales pe cel pe care mi-l doream de atât de mult timp, deși el m-a avertizat ca nu o sa fie bine pentru psihicul meu, totuși am făcut-o. As fi putut sa spun nu, dar asta însemna sa îl pierd de tot. Și nu cred ca o sa fiu vreodată destul de puternica încât sa spun ca trebuie sa fac asta. Am ales sa îl am lângă mine temporar, decât deloc. Și e ok, știu in ce m-am băgat și in toate zilele acestea in care nu am primit niciun semn mi-am tot repetat ca sunt in regula și ca o sa fie bine. Dar acum mi-am dat seama ca problema nu este ca nu sunt bine, pentru ca sunt. Problema este ca nu stiu nimic de el, ca nu știu când sau dacă se va mai gândi la mine. Dacă in momentul asta m-ar suna și mi-ar spune „Ai răbdare”, atunci m-as liniști. Am spus-o chiar eu, cu gura mea. Aștept oricat, doar sa știu ca am ce sa aștept.

Acum îmi dau seama ca ce am simțit mai devreme era nostalgie. Mi-am adus aminte de persoanele care mi-au trecut prin viața in ultimul timp. Și mi s-a făcut dor. De el îmi este mereu dor, dar m-am gândit la altcineva mai devreme. Prima mea relație adevarata. Cel care am crezut ca este omul meu și cu care am crezut ca voi rămâne. Pentru câteva secunde, mi s-a făcut dor de el. De multe ori mi-am dorit doar sa vorbesc cu el, simteam nevoia sa ma destăinui cuiva care ma cunoaște foarte bine.

Mi se pare ciudat cum mereu mi-am pus sufletul pe tava in fata persoanelor pe care le-am iubit, dar niciodată nu am fost de ajuns pentru ei. Mereu a apărut o alta fata pe care au ales-o in locul meu și nu înțeleg de ce. Nu am fost eu destul de buna? Nu au fost ei destul de buni pentru mine? In mod normal, cel puțin in ultimul timp, încerc sa nu ma gândesc la asta și sa fiu optimista in continuare. Mi-am impus sa am numai gânduri bune in ceea ce privește viitorul pentru ca se spune ca dacă tu crezi cu tărie in ceva, acel ceva chiar se va întâmpla. Așa ca asta fac, doar ca sunt momente ca acesta, in care poate ca văd o anumită poza sau aud o melodie care îmi aduce aminte și ma descurajează pentru câteva clipe. Știu sigur ca o sa-mi revin in maxim jumătate de ora, am o voința mult prea mare in mine, doar ca acum știam ca am nevoie sa scriu ce simt.

Cred ca Dumnezeu m-a pus sa trec prin atât de multe lucruri ca sa ma pregătească pentru ceea ce urmează. Iar acum doar El știe cât de mult îmi doresc sa ii arat ca am învățat și ca asta este momentul pe care îl tot așteptăm. Văzusem o poza in care scria sfatul unei mame către fiica sa, aceasta ii spunea sa nu rămână niciodată cu bărbatul care o face sa tremure și sa-i bată inima mult prea tare, ci sa rămână cu cel care o liniștește. Eu nu prea sunt de acord. Eu îl vreau pe el, cel care ma face sa-mi fuga pământul de sub picioare când ii aud vocea aproape adormita, sau când doar sta lângă mine. Nu mai spun de ce simt când ma atinge, in momentul ăla simt cum îmi curge tot universul prin vene. Eu mereu am vrut o persoana care sa ma facă sa tremur și sa-mi bată inima mult prea tare. Pentru ca pentru persoanele acestea am putut sa simt intensitatea aceea maxima pe care o asociez fericirii. Așa ca ma tot rog sa fie asta momentul care o sa schimbe tot. Momentul pe care îl tot aștept. Acum vreau sa arat ca am învățat ceva din toate lucrurile prin care am trecut și ca nu au fost in zadar. Vreau sa se oprească la el. Și ma simt puțin, sau puțin mai mult, ipocrita și rea pentru ca îmi doresc asta. Pentru ca el tine la altcineva și este fericit alături de o alta fata. Așa ca o voi formula in așa fel încât sa nu ma simt ca o persoana care și-ar dori sa strice o relație. Mi-l doresc pe el. Dar nu acum. Mi-l doresc pe el când va ajunge ca mine. După ce va trece prin ce am trecut și eu și va învața cum sa fi matur și ce înseamnă cu adevărat sa ții la cineva. Nu spun ca îmi doresc sa sufere cum am suferit și eu. Spun doar ca îmi doresc sa-și trăiască viața, sa se plimbe, sa se distreze, sa iubească. Dar la final, sa se întoarcă la mine. Poate ca se va întâmpla asta, poate ca nu. Indiferent de cum ar fi, eu voi continua sa-mi doresc sa ne fie bine amândurora, in speranța ca poate intr-o buna zi, ne va fi bine împreuna.

Am ieșit in club

www.youtube.com/watch

Noaptea trecută am ieșit in sfârșit din casa, după aproape doua săptămâni. Ma rog, dacă nu pun la socoteala seara in care m-am întâlnit cu el, noaptea aia este specială, nu se clasează in categoria de ieșit in oraș.

Inițial nu aveam deloc starea necesară, cel puțin așa am crezut. Dar, odată ajunsă acolo, după ce m-am împrietenit cu un barman foarte amuzant și amabil și, după ce am constatat ca muzica este mult mai buna decât de obicei, m-am lăsat dusa de val și m-am simțit mult mai bine decât m-as fi așteptat. Pentru mine a fost o realizare foarte mare noaptea trecută, nu doar in privința distracției, ci și pentru ca, oricâte pahare de Cuba și shot-uri ale căror nume nu le cunosc, as fi consumat, nu l-am căutat. Recunosc, a fost foarte greu sa ma abțin si nu doar o data am fost la un pas de a face asta pentru ca fiecare celula din corpul meu tipa de dorul lui, dar am reușit, mi-am călcat pe inima și nu i-am dat niciun mesaj. Speram sa o facă el. Pentru ca știa unde sunt, nu a fost greu sa observ ca a văzut toate poveștile de pe Facebook. Probabil ca dacă nu s-ar fi uitat, i-as fi spus ceva, dar m-am gândit in felul următor: știe unde sunt, știe ca vreau sa vorbesc cu el, dacă i se face dor de mine, poate sa ma sune, eu mereu voi raspunde. Dacă citești asta, da, voiam sa te sun, dar am așteptat sa o faci tu. Asta ca sa nu-mi scoți ochii pentru ca nu am făcut-o, dacă mai ai de gând sa ma cauți vreodată.

Acum, in alta ordine de idei, pe la mijlocul nopții îmi veniseră niște idei pentru un eventual articol, dar când le-am citit in seara asta mi-am dat seama ca nu trebuie niciodată sa scriu sub influența alcoolului pentru ca nu-i a buna. Însă, m-a străfulgerat o alta idee acum foarte puțin timp. Mi-am setat playlist-ul pe modul aleatoriu și, când a început melodia pe care am atasat-o mai sus, mi-am dat seama ca de fapt nu sunt chiar așa puternica pe cât credeam eu. Singurul motiv pentru care am reușit sa ma abțin noaptea trecută a fost muzica. Sunt 100% sigura ca daca ar fi început la un moment dat melodia asta, m-as fi pierdut complet și l-as fi sunat. Noroc sau semn? Vom afla in curând probabil.

Dar cred ca este ok. Este in regula sa te pierzi când vine vorba de persoana la care ții. Nu ar mai fi vorba de sentimente dacă nu te-ai pierde când te-ai gândi la el, nu? Așa suntem noi, oamenii, ne pierdem in fata iubirii. Și mi se pare foarte frumos, sincer. Unii se prefac și se conving singuri ca sunt tari și ca nu sunt prea afectați și, uneori sunt atât de convingători încât aproape ca se cred cand spun asta. Dar eu aleg sa nu ma mint singura. Da, ma pierd când este vorba de el, tremur când stau lângă el, ce mai, tremur și când ii văd numele pe ecranul telefonului pentru ca numai gândul ca urmează sa ii aud vocea îmi înmoaie corpul complet. Dar, repet, îmi place. Iubesc senzația pe care o am când țin la cineva. Mai ales acum, când simt ca am învățat destul de multe lucruri încât sa pot sa ma bucur de aceasta senzație. Acum pot pur și simplu sa fiu fericita pentru ca simt. Chiar dacă nu vorbesc zilnic cu el si ne vedem mult mai rar decât as vrea, nu mai complic singura lucrurile. Pur si simplu ma bucur de viața, atunci când simt nevoia sa stau singura și sa citesc o carte de dragoste, asta fac, atunci când simt nevoia sa ies in club și sa ma distrez, fac asta. Nu mai complic nimic. Las lucrurile sa curgă de la sine pentru ca am învățat ca orice as încerca eu sa fac, este in zadar, nu pot schimba planul care deja este stabilit pentru mine. Așa ca doar ma bucur de viața, continui sa fiu optimista și sa cred ca lucruri bune se vor întâmpla in continuare, mai ales atunci când ma voi aștepta cel mai puțin, cum a fost mereu când a fost vorba despre el.

Îmi este dor de tine, dar te aștept, când vei fi pregătit pentru mine din nou, voi fi aici, fericita și mereu cu gândul la tine.

Ma întorci mereu

Cam atât a fost cu Ghidul meu de supravietuire. As fi avut mult mai multe idei, articole pe care îmi plănuisem sa le scriu, dar nu am mai apucat, pentru ca el a decis ca a fost de ajuns atât.

Am știut încă de la început ca anul acesta va fi un an foarte bun pentru mine, am simțit-o și mi-am impus-o foarte clar ca o sa fiu fericita, dar nu m-aș fi așteptat sa se întâmple chiar atât de devreme. Dorința mea cea mai mare s-a îndeplinit după doar o săptămână. Ceea ce este cel mai ciudat este ca zilele astea am tot așteptat sa îmi vina inspirația sa scriu, aveam totul pregătit, titlurile articolelor, ideile din agenda care așteptau sa fie dezvoltate, dar nu am putut. Pur și simplu nu le mai simteam atât de tare încât sa pot scrie. Și mie se pare un lucru foarte curios, cum parca suntem setați ce sa simțim in anumite momente, cum universul parca ne pregătește pentru ceva ce urmează sa se întâmple și cum ne dam seama de ce ne-am simțit in acel mod tocmai când se întâmpla lucrul pentru care ne pregăteam in mod subconștient. Nu știu dacă are vreun sens ceea ce încerc sa scriu acum, tot ce știu este ca acum are sens starea pe care am avut-o in ultimul timp, pentru ca acum înțeleg de ce nu mai eram trista, de ce atât de brusc m-a copleșit un optimism care era relativ „fără sursa”. Nu pentru ca as fi un robot care nu simte, ci pentru ca ceva din interiorul meu a simțit ca in doar câteva zile, voi fi chiar și mai fericita decât am fost pana acum.

M-ai întors iar la tine, in momentul perfect as putea spune. Am realizat atât de multe lucruri despre mine in ultimele zile, despre cum sunt și slaba și puternica in același timp, despre cum in fata iubirii sunt o umila ființă ce nu se poate împotrivi. Și nici nu vreau sa ma împotrivesc. De ce as face-o?

Îmi era atât de dor de tine. De chipul tau, de vocea ta, de zâmbetul tău, de tot. Dar in același timp, îmi era dor de ceva ce încă nu știam ca îmi lipsește. Îmi era dor de mine. Când sunt cu tine, ma simt din nou eu, așa cum ma știam înainte. O persoana fericita, cu speranța in suflet, pe care absolut nimic nu ar putea sa o doboare, pentru ca este lângă tine, iar asta este tot ce contează. „De ce tremuri?”, m-ai întrebat. Datorită tie, dragul meu. Tu îmi faci corpul și inima sa tremure. Atât de mare este efectul pe care îl ai asupra mea. Nu ma pot abține.

Încă nu îmi vine sa cred. Probabil ca orice persoana mi-ar spune ca sunt proasta pentru ca m-am întors, dar eu nu văd lucrurile așa. Da, poate ca sunt proasta, dar sunt proasta de dragul iubirii și nu îmi pasă. Nu mai contează nimic acum pentru mine, pentru ca in acele momente, când ne uitam unul in ochii celuilalt, iar apoi ma sărutai blând pe buze…atunci se oprea timpul. Nu mai exista nimic, eram doar noi doi și nu mai aveam nevoie de altceva.

As putea scrie romane in momentul asta despre tine și despre ce simt acum. Dar nu voi face asta pentru ca vreau sa te țin doar pentru mine. Simt ceva atât de intens încât uneori am senzația ca o sa-mi explodeze pieptul și o sa evadezi de acolo, ca sa le arați tuturor cât de puternic ești. Dar nu o sa te las sa faci asta. Sunt fericita, dar simt ca in secunda in care o sa încep sa povestesc cuiva despre tine, toată aceasta fericire își va pierde din intensitate. Așa ca o sa te păstrez in gândul meu, te voi cunoaște doar eu, toate acele amintiri minunate le vom știi doar noi doi, sunt doar ale noastre, pentru ca in acest moment, noi doi suntem singurii care le pot aduce la viața din nou.

Ghid de supravietuire, sfârșit.

Vreau sa te uit

Niciodată nu mi-am dorit sa uit pe cineva cum îmi doresc acum. Mereu, indiferent de cum s-ar fi încheiat, amintirile erau mult prea frumoase ca sa vreau sa le uit. Dar acum este diferit. Nu pentru ca nu ar fi amintirile frumoase. Din contră. Sunt atât de frumoase încât dor. Sunt mult prea intense. Pentru ca niciodată nu m-am simțit așa fericita ca in acele momente. Și cred ca înțeleg de ce. Nu pentru ca ar fi fost vorba de o dragoste epică, scoasă din cărțile lui Mihail Drumeș, dar pentru ca, după o perioada atât de lunga de singurătate, gândul ca cineva tine la mine m-a făcut mai fericita decât am fost vreodată. Și probabil pentru ca ai știut ce sa spui și când sa o spui.

Așa ca vreau sa te uit. Pentru ca ești prea puternic, iar amintirea ta este mai mult decât pot îndura. Îmi doresc sa fiu cum eram înainte de tine. Chiar dacă eram singura, eram mai fericita decât sunt acum. Deoarece ma purtam doar pe mine, eu eram persoana cea mai importantă, iar acum, trebuie sa te car și pe tine cu mine, mereu, pentru ca nu am cum sa ma lupt cu o inima așa încăpățânată. Aproape ca regret noaptea in care te-am văzut pentru prima dată. Aproape ca regret ca nu am stat acasă, ca am vorbit cu tine, ca am ieșit cu tine și ca te-am lăsat sa ma cunosti într-un mod in care foarte putini oameni ma știu. Nu ma meriți și știu asta, dar in același timp, de fiecare data când îmi aud telefonul sunând, sper ca ești tu. Deși niciodată nu ești..

Ma simt patetica, penibila, proasta, tot tacâmul. Sunt momente in care ma enervez și spun „Gata! Pentru cine îmi bat eu capul? Nici măcar nu se gândește la mine, dacă ar fi făcut-o, m-ar fi căutat, măcar sa vadă ce mai fac, dacă sunt bine.” Iar in acele momente, de furie profunda, simt ca ma eliberez de tine. Doar atunci ma simt puternica și știu ca ești doar un oarecare băiat, de care nu o să-mi mai aduc aminte in cinci ani de acum. Dar apoi..of, apoi furia trece. Și iar ma simt trista. Și iar ma simt penibila. Nu ma mai suport pe mine din cauza ta. Pentru ca încă ma gândesc și încă sper sa se întâmple un miracol, sa te trezești intr-o zi cu gândul la mine, sa ma suni și să-mi spui ca totul va fi bine.

Mi se pare efectiv imposibil cum pot sa țin la cineva despre care pot sa spun in momentul de fata ca imi este străin. Un străin care îmi știe toate secretele, drept vorbind, dar totuși…nu ții la mine. Asta trebuie să-mi între in cap. Asta tot încerc sa ma conving singura, ca nu ma vei mai cauta, dar ce pot sa fac dacă inima încă vrea și încă spera? Este fraiera, ea tot crede ca va mai fi ceva între noi doi și cine știe, poate va mai fi. Este de ajuns un singur mesaj sau apel de la tine ca sa ma întorc. Problema este ca pe zi ce trece, simt cum ma îndepărtez și mai tare și cum, dacă te vei decide vreodată sa ma cauți, nu o sa ma mai las chiar așa ușor. Poate ca as face asta acum, când încă mai arde focul din suflet, dar la meteo se anunța furtuna, iar focul întreținut doar de o singura persoana nu este atât de rezistent încât sa treacă prin ea.

Este patru dimineața, patru Ianuarie. Eu încă sunt treaza și încă aștept un semn.

Ghid de supravietuire, partea a VI-a.

Noaptea dintre trecut și viitor

Este ultima zi din acest an. Azi ar trebui sa se încheie capitolul 2018 și sa înceapă unul mai bun, sper. Pentru mine aceasta nu este noaptea dintre ani, ci noaptea dintre trecut și viitor. Nu eram sigura de cum ma voi simți azi, dar se pare ca am o stare mult mai buna decât m-as fi așteptat. Ma simt optimista și, pentru prima data in ultimele zile, nu m-a lovit niciun val de tristete pana la ora asta. Sper sa fiu așa și restul serii pentru ca nu as vrea sa încep viitorul simțindu-i-ma trista.

El încă este in gândul meu. Nu pot sa-l las in trecut, chiar dacă uneori îmi doresc asta, nu pot. Doar ca azi aleg sa ma distrez și sa beau in cinstea a ceea ce m-a făcut sa simt când lucrurile încă mergeau bine. Azi o sa ignor gândurile negative și o sa ma axez pe amintirile frumoase. Azi cinstesc fericirea pe care am simțit-o și de care avea, atât de multă nevoie in acel moment.

Nu ma gândesc la nimic azi. Îmi permit sa fac tot ce simt și ce ma face sa ma simt bine. Azi dau unda verde viciilor, azi o sa beau, o sa ma distrez, ca și cum lumea din jurul meu nu exista.

Plănuiesc ca următorul articol sa fie despre alcool și alte vicii și despre cum sunt momente in care îmi este atât de dor de el încât simt nevoia sa ma distrug singura, doar ca sa îmi golesc creierul de el. Despre cum uneori beau doar ca sa uit pentru câteva ore, chiar dacă știu ca este doar o soluție temporara și ca nu este deloc recomandat sa fac asta.

Dar nu voi scrie lucrurile astea acum pentru ca azi ma simt fericita. Voi petrece revelionul cu prietenul meu cel mai bun de care îmi era atât de dor și fără de care nu știu ce m-as fi făcut in perioada asta. O sa ne distram împreuna, probabil va după câteva pahare vom începe sa plângem din cauza iubirilor pierdute, dar apoi o sa ne revenim, ignorandu-ne gândul care ne duce la cei care ne-au făcut sa suferim atât de mult.

Nu îmi doresc nimic special de la 2019. Vreau doar sănătate, pentru mine și pentru toate ființele vii lăsate de Dumnezeu pe pământ, și fericire. Evident ca El este cea mai mare dorința a mea, dar nu vreau sa fiu lacoma, ci doar sa fiu fericita. Am încredere in Dumnezeu și in planul Lui, știe El ce este mai bine pentru mine și ce trebuie sa facă. Poate ca este datorită acestei idei ca începe un nou an, sau poate ca într-adevăr lucrurile se vor schimba in bine, tot ce știu este ca simt ca viața mea va fi mai buna in 2019.

La mulți ani tuturor, fie ca acest an sa va aducă toate lucrurile pe care vi le doriți, și chiar mai mult de atât!!!

Ghid de supravietuire, partea a V-a.

Frustrare

Este un sentiment urat, foarte urat. In dictionare, frustrarea înseamnă starea pe care o ai atunci când ești privat de ceva ce consideri ca ți se cuvine, sau când nu poți sa-ți îndeplinești o anumită dorință. Dar nu este chiar atât de simplu, nu? Pentru mine înseamnă mult mai mult de atât. Eu o simt altfel. O simt adânc in piept, ma înțeapă și ma doare, ma face sa ma simt incapabila și, cel mai deranjant este ca știu ca nu pot face nimic in privința asta.

Nu am parte prea des de acest sentiment, de fapt, mi se întâmplă foarte rar. De obicei, când nu am parte de ceva ce îmi doresc foarte mult, îmi spun ca așa trebuia sa se întâmple și ca Dumnezeu știe ce face, ca este totul o parte din planul Lui și ca nu trebuie sa ma întristez pentru ca o sa fie bine intr-un final.

Dar acum nu mai pot sa îmi spun asta. Adică as putea, dar m-as simți ca acele persoane false care îți dau un sfat prost la repezeala, doar ca sa scape de tine și de dramele tale. Uneori chiar ma simt așa fata de mine pentru ca simt ca exagerez când este vorba de el și ca ar trebui sa îl las și sa nu ma mai gândesc deloc la ce s-a întâmplat. Dar nu pot și nici nu prea vreau. Ce am simțit a fost atât de intens încât aleg sa ma agat de durerea asta constanta, pentru ca, in momentul de fata, este singurul lucru care îmi mai poate aduce aminte de el și de cât de fericita m-a făcut. Nu vreau sa uit fericirea aceea.

Așa ca uneori accept sa simt și frustrarea. De ce ea? De ce nu eu? Ce are ea și nu am eu? Este mai frumoasa, mai deșteaptă? Sau pur si simplu ea a putut sa trezească in el ceva ce eu nu am putut? Poate ca se simte cu ea așa cum ma simteam eu cu el. Știu ca de cele mai multe ori persoana la care ținem nu are aceleași sentimente fata de noi, așa va fi pana apare omul tău, omul care ti-a fost tie menit. Dar cred ca este normal sa ma simt frustrata ca nu a fost el. Ma face sa nu ma plac pe mine, pentru ca urăsc o fata pe care nici măcar nu o cunosc și care nu are nicio vina. Ea nu mi-a greșit cu nimic, ea probabil ca nici nu știe de existența mea. Și totuși, simt o invidie atât de intensa fata de ea…pentru ca ea îl are pe el și el o are pe ea. Iar eu nu am pe nimeni și nimeni nu ma are pe mine.

Îmi place sa cred ca sunt o persoana buna. Nu pot sa spun ca urăsc pe cineva și chiar sa ma cred când spun asta, nu pot face rău cuiva pentru ca mereu ma gândesc la cât de vinovata ma voi simți după și ca orice ar fi, nimeni nu are dreptul sa rănească alta persoana, asta nu tine de noi. Așa ca ma simt din nou frustrata, pentru ca ma face sa fiu o persoana rea, sa nu gândesc frumos despre ea. Ma face sa port ranchiuna unei fete pe care nu o cunosc. Și pentru ce, stau și ma gândesc? Pentru un băiat care nu știa ce vrea și căruia ii place sa se joace un pic prea mult? Când ma gândesc așa, îmi dau singura seama ca nu se merita pentru ca nu sunt chiar așa naivă. Inima mea poate e, dar creierul nu. Creierul meu știe cât a tras din cauza naivității, el și-a învățat lecția și, cel mai important, a învățat ca nu are cum sa-mu schimbe inima și a acceptat-o așa cum este.

Nu vreau sa fiu o persoana rea. Vreau sa doresc binele tuturor. Și asa și fac, deși uneori trebuie sa ma forțez, nu pentru ca nu as vrea ca toată lumea sa fie bine și sa fie fericita, ci pentru ca îmi este imposibil sa nu observ ca oricat de mult bine as face, eu rămân in continuare trista. Dar apoi îmi revin și îmi aduc aminte ca nu trebuie sa faci gesturi frumoase doar ca sa primesti aceleași lucruri înapoi. Asta înseamnă pentru mine sa fi un om bun. Sa nu aștepți nimic la schimb, dar sa te și accepți pe tine, cu tot cu defecte. Pentru ca suntem oameni, fiecare are ceva unic, calități și defecte ce ne fac speciali. Cel mai important este sa le conștientizezi și sa le folosești in așa fel încât răul provocat sa fie mai puțin decât binele făcut.

Nu am de gând sa ma laud, dar in același timp nici nu o sa fiu o persoana slaba care nu are o părere buna despre ea doar pentru ca omul la care ține a ales pe altcineva. Nu sunt nici o sfânta, dar nici o păcătoasă. Sunt o persoana ca oricare alta, care mai și greșește uneori, dar care nu lasă niciodată o greșeală sa-i dicteze drumul in viața din acel moment înainte. Îubesc sa fac bine, acesta este și motivul pentru care am ales facultatea de medicina sau pentru care nu pot sa trec pe lângă un cerșetor pe strada fără sa ma duc sa-i cumpăr ceva de mâncare. Știu cine sunt și nu am de gând sa schimb nimic la mine, chiar dacă asta înseamnă ca uneori voi simți invidie, pentru ca știu ca după acele doua, trei minute in care voi face asta, îmi va părea rău și voi redeveni rațională.

Sper sa ții la ea. Sper ca intr voi doi sa ia naștere o dragoste epică, de genul celor din cărți, pentru ca măcar atunci ma voi putea gândi ca tot ce s-a întâmplat a avut un motiv mult mai mare decât mine sau decât tine. In fata dragostei adevărate nu poți face nimic, distruge orice in calea ei doar ca sa se îndeplinească. Așa ca sper ca asta a fost cazul aici. Ca nu am suferit degeaba și ca nu ai fost nesimțit cu mine doar ca sa ii faci și unei alte fete exact același lucru.

Ghid de supravietuire, partea a IV-a.