Drogul meu

Am o stare ciudata. Nu știu cum sa o explic, pur și simplu ma simt puțin goală pe dinăuntru. Timpul trece pe lângă mine mult prea repede și cu fiecare secunda in care sunt in continuare singura, fără sa știu nimic de tine, ma întristez și mai tare.

Cred ca cel mai frustrant este ca știu ca nu pot face nimic in legătura cu asta. Este ca și cum as fi dependentă de un drog pe care nu îl pot obține, iar acum simt cum se instalează sevrajul. Tu vii și pleci când vrei, iar eu nu pot sa te condamn pentru asta fiind ca am fost de acord sa fie așa. Din doua rele, l-am ales pe cel pe care mi-l doream de atât de mult timp, deși el m-a avertizat ca nu o sa fie bine pentru psihicul meu, totuși am făcut-o. As fi putut sa spun nu, dar asta însemna sa îl pierd de tot. Și nu cred ca o sa fiu vreodată destul de puternica încât sa spun ca trebuie sa fac asta. Am ales sa îl am lângă mine temporar, decât deloc. Și e ok, știu in ce m-am băgat și in toate zilele acestea in care nu am primit niciun semn mi-am tot repetat ca sunt in regula și ca o sa fie bine. Dar acum mi-am dat seama ca problema nu este ca nu sunt bine, pentru ca sunt. Problema este ca nu stiu nimic de el, ca nu știu când sau dacă se va mai gândi la mine. Dacă in momentul asta m-ar suna și mi-ar spune „Ai răbdare”, atunci m-as liniști. Am spus-o chiar eu, cu gura mea. Aștept oricat, doar sa știu ca am ce sa aștept.

Acum îmi dau seama ca ce am simțit mai devreme era nostalgie. Mi-am adus aminte de persoanele care mi-au trecut prin viața in ultimul timp. Și mi s-a făcut dor. De el îmi este mereu dor, dar m-am gândit la altcineva mai devreme. Prima mea relație adevarata. Cel care am crezut ca este omul meu și cu care am crezut ca voi rămâne. Pentru câteva secunde, mi s-a făcut dor de el. De multe ori mi-am dorit doar sa vorbesc cu el, simteam nevoia sa ma destăinui cuiva care ma cunoaște foarte bine.

Mi se pare ciudat cum mereu mi-am pus sufletul pe tava in fata persoanelor pe care le-am iubit, dar niciodată nu am fost de ajuns pentru ei. Mereu a apărut o alta fata pe care au ales-o in locul meu și nu înțeleg de ce. Nu am fost eu destul de buna? Nu au fost ei destul de buni pentru mine? In mod normal, cel puțin in ultimul timp, încerc sa nu ma gândesc la asta și sa fiu optimista in continuare. Mi-am impus sa am numai gânduri bune in ceea ce privește viitorul pentru ca se spune ca dacă tu crezi cu tărie in ceva, acel ceva chiar se va întâmpla. Așa ca asta fac, doar ca sunt momente ca acesta, in care poate ca văd o anumită poza sau aud o melodie care îmi aduce aminte și ma descurajează pentru câteva clipe. Știu sigur ca o sa-mi revin in maxim jumătate de ora, am o voința mult prea mare in mine, doar ca acum știam ca am nevoie sa scriu ce simt.

Cred ca Dumnezeu m-a pus sa trec prin atât de multe lucruri ca sa ma pregătească pentru ceea ce urmează. Iar acum doar El știe cât de mult îmi doresc sa ii arat ca am învățat și ca asta este momentul pe care îl tot așteptăm. Văzusem o poza in care scria sfatul unei mame către fiica sa, aceasta ii spunea sa nu rămână niciodată cu bărbatul care o face sa tremure și sa-i bată inima mult prea tare, ci sa rămână cu cel care o liniștește. Eu nu prea sunt de acord. Eu îl vreau pe el, cel care ma face sa-mi fuga pământul de sub picioare când ii aud vocea aproape adormita, sau când doar sta lângă mine. Nu mai spun de ce simt când ma atinge, in momentul ăla simt cum îmi curge tot universul prin vene. Eu mereu am vrut o persoana care sa ma facă sa tremur și sa-mi bată inima mult prea tare. Pentru ca pentru persoanele acestea am putut sa simt intensitatea aceea maxima pe care o asociez fericirii. Așa ca ma tot rog sa fie asta momentul care o sa schimbe tot. Momentul pe care îl tot aștept. Acum vreau sa arat ca am învățat ceva din toate lucrurile prin care am trecut și ca nu au fost in zadar. Vreau sa se oprească la el. Și ma simt puțin, sau puțin mai mult, ipocrita și rea pentru ca îmi doresc asta. Pentru ca el tine la altcineva și este fericit alături de o alta fata. Așa ca o voi formula in așa fel încât sa nu ma simt ca o persoana care și-ar dori sa strice o relație. Mi-l doresc pe el. Dar nu acum. Mi-l doresc pe el când va ajunge ca mine. După ce va trece prin ce am trecut și eu și va învața cum sa fi matur și ce înseamnă cu adevărat sa ții la cineva. Nu spun ca îmi doresc sa sufere cum am suferit și eu. Spun doar ca îmi doresc sa-și trăiască viața, sa se plimbe, sa se distreze, sa iubească. Dar la final, sa se întoarcă la mine. Poate ca se va întâmpla asta, poate ca nu. Indiferent de cum ar fi, eu voi continua sa-mi doresc sa ne fie bine amândurora, in speranța ca poate intr-o buna zi, ne va fi bine împreuna.

Reclame

Am ieșit in club

www.youtube.com/watch

Noaptea trecută am ieșit in sfârșit din casa, după aproape doua săptămâni. Ma rog, dacă nu pun la socoteala seara in care m-am întâlnit cu el, noaptea aia este specială, nu se clasează in categoria de ieșit in oraș.

Inițial nu aveam deloc starea necesară, cel puțin așa am crezut. Dar, odată ajunsă acolo, după ce m-am împrietenit cu un barman foarte amuzant și amabil și, după ce am constatat ca muzica este mult mai buna decât de obicei, m-am lăsat dusa de val și m-am simțit mult mai bine decât m-as fi așteptat. Pentru mine a fost o realizare foarte mare noaptea trecută, nu doar in privința distracției, ci și pentru ca, oricâte pahare de Cuba și shot-uri ale căror nume nu le cunosc, as fi consumat, nu l-am căutat. Recunosc, a fost foarte greu sa ma abțin si nu doar o data am fost la un pas de a face asta pentru ca fiecare celula din corpul meu tipa de dorul lui, dar am reușit, mi-am călcat pe inima și nu i-am dat niciun mesaj. Speram sa o facă el. Pentru ca știa unde sunt, nu a fost greu sa observ ca a văzut toate poveștile de pe Facebook. Probabil ca dacă nu s-ar fi uitat, i-as fi spus ceva, dar m-am gândit in felul următor: știe unde sunt, știe ca vreau sa vorbesc cu el, dacă i se face dor de mine, poate sa ma sune, eu mereu voi raspunde. Dacă citești asta, da, voiam sa te sun, dar am așteptat sa o faci tu. Asta ca sa nu-mi scoți ochii pentru ca nu am făcut-o, dacă mai ai de gând sa ma cauți vreodată.

Acum, in alta ordine de idei, pe la mijlocul nopții îmi veniseră niște idei pentru un eventual articol, dar când le-am citit in seara asta mi-am dat seama ca nu trebuie niciodată sa scriu sub influența alcoolului pentru ca nu-i a buna. Însă, m-a străfulgerat o alta idee acum foarte puțin timp. Mi-am setat playlist-ul pe modul aleatoriu și, când a început melodia pe care am atasat-o mai sus, mi-am dat seama ca de fapt nu sunt chiar așa puternica pe cât credeam eu. Singurul motiv pentru care am reușit sa ma abțin noaptea trecută a fost muzica. Sunt 100% sigura ca daca ar fi început la un moment dat melodia asta, m-as fi pierdut complet și l-as fi sunat. Noroc sau semn? Vom afla in curând probabil.

Dar cred ca este ok. Este in regula sa te pierzi când vine vorba de persoana la care ții. Nu ar mai fi vorba de sentimente dacă nu te-ai pierde când te-ai gândi la el, nu? Așa suntem noi, oamenii, ne pierdem in fata iubirii. Și mi se pare foarte frumos, sincer. Unii se prefac și se conving singuri ca sunt tari și ca nu sunt prea afectați și, uneori sunt atât de convingători încât aproape ca se cred cand spun asta. Dar eu aleg sa nu ma mint singura. Da, ma pierd când este vorba de el, tremur când stau lângă el, ce mai, tremur și când ii văd numele pe ecranul telefonului pentru ca numai gândul ca urmează sa ii aud vocea îmi înmoaie corpul complet. Dar, repet, îmi place. Iubesc senzația pe care o am când țin la cineva. Mai ales acum, când simt ca am învățat destul de multe lucruri încât sa pot sa ma bucur de aceasta senzație. Acum pot pur și simplu sa fiu fericita pentru ca simt. Chiar dacă nu vorbesc zilnic cu el si ne vedem mult mai rar decât as vrea, nu mai complic singura lucrurile. Pur si simplu ma bucur de viața, atunci când simt nevoia sa stau singura și sa citesc o carte de dragoste, asta fac, atunci când simt nevoia sa ies in club și sa ma distrez, fac asta. Nu mai complic nimic. Las lucrurile sa curgă de la sine pentru ca am învățat ca orice as încerca eu sa fac, este in zadar, nu pot schimba planul care deja este stabilit pentru mine. Așa ca doar ma bucur de viața, continui sa fiu optimista și sa cred ca lucruri bune se vor întâmpla in continuare, mai ales atunci când ma voi aștepta cel mai puțin, cum a fost mereu când a fost vorba despre el.

Îmi este dor de tine, dar te aștept, când vei fi pregătit pentru mine din nou, voi fi aici, fericita și mereu cu gândul la tine.

Ma întorci mereu

Cam atât a fost cu Ghidul meu de supravietuire. As fi avut mult mai multe idei, articole pe care îmi plănuisem sa le scriu, dar nu am mai apucat, pentru ca el a decis ca a fost de ajuns atât.

Am știut încă de la început ca anul acesta va fi un an foarte bun pentru mine, am simțit-o și mi-am impus-o foarte clar ca o sa fiu fericita, dar nu m-aș fi așteptat sa se întâmple chiar atât de devreme. Dorința mea cea mai mare s-a îndeplinit după doar o săptămână. Ceea ce este cel mai ciudat este ca zilele astea am tot așteptat sa îmi vina inspirația sa scriu, aveam totul pregătit, titlurile articolelor, ideile din agenda care așteptau sa fie dezvoltate, dar nu am putut. Pur și simplu nu le mai simteam atât de tare încât sa pot scrie. Și mie se pare un lucru foarte curios, cum parca suntem setați ce sa simțim in anumite momente, cum universul parca ne pregătește pentru ceva ce urmează sa se întâmple și cum ne dam seama de ce ne-am simțit in acel mod tocmai când se întâmpla lucrul pentru care ne pregăteam in mod subconștient. Nu știu dacă are vreun sens ceea ce încerc sa scriu acum, tot ce știu este ca acum are sens starea pe care am avut-o in ultimul timp, pentru ca acum înțeleg de ce nu mai eram trista, de ce atât de brusc m-a copleșit un optimism care era relativ „fără sursa”. Nu pentru ca as fi un robot care nu simte, ci pentru ca ceva din interiorul meu a simțit ca in doar câteva zile, voi fi chiar și mai fericita decât am fost pana acum.

M-ai întors iar la tine, in momentul perfect as putea spune. Am realizat atât de multe lucruri despre mine in ultimele zile, despre cum sunt și slaba și puternica in același timp, despre cum in fata iubirii sunt o umila ființă ce nu se poate împotrivi. Și nici nu vreau sa ma împotrivesc. De ce as face-o?

Îmi era atât de dor de tine. De chipul tau, de vocea ta, de zâmbetul tău, de tot. Dar in același timp, îmi era dor de ceva ce încă nu știam ca îmi lipsește. Îmi era dor de mine. Când sunt cu tine, ma simt din nou eu, așa cum ma știam înainte. O persoana fericita, cu speranța in suflet, pe care absolut nimic nu ar putea sa o doboare, pentru ca este lângă tine, iar asta este tot ce contează. „De ce tremuri?”, m-ai întrebat. Datorită tie, dragul meu. Tu îmi faci corpul și inima sa tremure. Atât de mare este efectul pe care îl ai asupra mea. Nu ma pot abține.

Încă nu îmi vine sa cred. Probabil ca orice persoana mi-ar spune ca sunt proasta pentru ca m-am întors, dar eu nu văd lucrurile așa. Da, poate ca sunt proasta, dar sunt proasta de dragul iubirii și nu îmi pasă. Nu mai contează nimic acum pentru mine, pentru ca in acele momente, când ne uitam unul in ochii celuilalt, iar apoi ma sărutai blând pe buze…atunci se oprea timpul. Nu mai exista nimic, eram doar noi doi și nu mai aveam nevoie de altceva.

As putea scrie romane in momentul asta despre tine și despre ce simt acum. Dar nu voi face asta pentru ca vreau sa te țin doar pentru mine. Simt ceva atât de intens încât uneori am senzația ca o sa-mi explodeze pieptul și o sa evadezi de acolo, ca sa le arați tuturor cât de puternic ești. Dar nu o sa te las sa faci asta. Sunt fericita, dar simt ca in secunda in care o sa încep sa povestesc cuiva despre tine, toată aceasta fericire își va pierde din intensitate. Așa ca o sa te păstrez in gândul meu, te voi cunoaște doar eu, toate acele amintiri minunate le vom știi doar noi doi, sunt doar ale noastre, pentru ca in acest moment, noi doi suntem singurii care le pot aduce la viața din nou.

Ghid de supravietuire, sfârșit.

Vreau sa te uit

Niciodată nu mi-am dorit sa uit pe cineva cum îmi doresc acum. Mereu, indiferent de cum s-ar fi încheiat, amintirile erau mult prea frumoase ca sa vreau sa le uit. Dar acum este diferit. Nu pentru ca nu ar fi amintirile frumoase. Din contră. Sunt atât de frumoase încât dor. Sunt mult prea intense. Pentru ca niciodată nu m-am simțit așa fericita ca in acele momente. Și cred ca înțeleg de ce. Nu pentru ca ar fi fost vorba de o dragoste epică, scoasă din cărțile lui Mihail Drumeș, dar pentru ca, după o perioada atât de lunga de singurătate, gândul ca cineva tine la mine m-a făcut mai fericita decât am fost vreodată. Și probabil pentru ca ai știut ce sa spui și când sa o spui.

Așa ca vreau sa te uit. Pentru ca ești prea puternic, iar amintirea ta este mai mult decât pot îndura. Îmi doresc sa fiu cum eram înainte de tine. Chiar dacă eram singura, eram mai fericita decât sunt acum. Deoarece ma purtam doar pe mine, eu eram persoana cea mai importantă, iar acum, trebuie sa te car și pe tine cu mine, mereu, pentru ca nu am cum sa ma lupt cu o inima așa încăpățânată. Aproape ca regret noaptea in care te-am văzut pentru prima dată. Aproape ca regret ca nu am stat acasă, ca am vorbit cu tine, ca am ieșit cu tine și ca te-am lăsat sa ma cunosti într-un mod in care foarte putini oameni ma știu. Nu ma meriți și știu asta, dar in același timp, de fiecare data când îmi aud telefonul sunând, sper ca ești tu. Deși niciodată nu ești..

Ma simt patetica, penibila, proasta, tot tacâmul. Sunt momente in care ma enervez și spun „Gata! Pentru cine îmi bat eu capul? Nici măcar nu se gândește la mine, dacă ar fi făcut-o, m-ar fi căutat, măcar sa vadă ce mai fac, dacă sunt bine.” Iar in acele momente, de furie profunda, simt ca ma eliberez de tine. Doar atunci ma simt puternica și știu ca ești doar un oarecare băiat, de care nu o să-mi mai aduc aminte in cinci ani de acum. Dar apoi..of, apoi furia trece. Și iar ma simt trista. Și iar ma simt penibila. Nu ma mai suport pe mine din cauza ta. Pentru ca încă ma gândesc și încă sper sa se întâmple un miracol, sa te trezești intr-o zi cu gândul la mine, sa ma suni și să-mi spui ca totul va fi bine.

Mi se pare efectiv imposibil cum pot sa țin la cineva despre care pot sa spun in momentul de fata ca imi este străin. Un străin care îmi știe toate secretele, drept vorbind, dar totuși…nu ții la mine. Asta trebuie să-mi între in cap. Asta tot încerc sa ma conving singura, ca nu ma vei mai cauta, dar ce pot sa fac dacă inima încă vrea și încă spera? Este fraiera, ea tot crede ca va mai fi ceva între noi doi și cine știe, poate va mai fi. Este de ajuns un singur mesaj sau apel de la tine ca sa ma întorc. Problema este ca pe zi ce trece, simt cum ma îndepărtez și mai tare și cum, dacă te vei decide vreodată sa ma cauți, nu o sa ma mai las chiar așa ușor. Poate ca as face asta acum, când încă mai arde focul din suflet, dar la meteo se anunța furtuna, iar focul întreținut doar de o singura persoana nu este atât de rezistent încât sa treacă prin ea.

Este patru dimineața, patru Ianuarie. Eu încă sunt treaza și încă aștept un semn.

Ghid de supravietuire, partea a VI-a.

Vorbește cu mine

Am crezut ca sunt bine. Am crezut ca nu o sa ma mai simt așa, mai ales pentru o persoana cu care mi-am intersectat drumul pentru nici măcar doua săptămâni. Acum îmi vine sa renunț. Deși cu doar câteva zile in urma eram sigura ca mai este ceva ce pot face, in momentul asta îmi vine doar sa ma bag sub plapuma și sa plâng pana mi se golește inima de tine.

Ma simt atât de trista încât parca nici nu pot sa scriu. Îmi plânge sufletul când ma gândesc la tine. La cum ai ajuns sa însemni atât de mult pentru mine…și cum eu pentru tine nu contez.

Am simțit ceva azi. Când am plecat de acasă, am simțit ca o sa se întâmple ceva. De fapt, cred ca de ieri ceva din mine știa, altfel de ce as fi simțit nevoia disperata de a-mi cumpara haine roșii…culoarea ta preferata. Parca ceva m-a pus sa fac asta, pentru ca știa ca o sa te văd azi și o sa arat exact așa cum îți plăcea ție. In momentul in care am intrat in cafenea, m-am gândit la tine fără sa vreau. Dar am presupus ca este doar din cauza ca acolo ieșeam cu tine, nici prin gând nu îmi trecea ce urma sa se întâmple. Vezi tu, când am văzut ca toate pozele cu citate nu își fac efectul, m-am descurajat. Pentru ca doar așa mai pot sa „comunic” cu tine. Teama de a-ți da mesaj fără a primi un răspuns este mult prea mare. Așa ca am încercat sa ies cu cineva, sa văd dacă pot sa trec peste. Dar nu ma lasă. Soarta asta cruda…Nici nu mai înțeleg ce vrea. Pentru ca nici bine nu m-am asezat la masa, ca apoi sa ridic privirea și sa te văd intrând pe usa. Te-am recunoscut imediat, deși erai cu spatele. Dar in prima secunda, nu am putut sa cred ca ești chiar tu. Apoi te-ai întors și m-ai văzut. Și ne-am blocat amândoi. Pe fata ta am putut sa citesc doar șocul de a ma vedea. Iar cealaltă expresie pentru mine este indescifrabilă. Așa ca spune-mi soarta, ce vrei de la mine? Pentru ca eu nu știu ce trebuie sa înțeleg. Ce a însemnat asta? Ca nu trebuie încă sa trec peste? Pentru ca in secunda in care am făcut asta, mi l-ai adus in fata? Sau ca trebuie sa fac asta? Pentru ca deși m-a văzut, și a vazut și ce am postat după, nu m-a căutat, ca și cum acel moment nu s-a întâmplat. Ca și cum tot ce postez despre el, nu este adevărat. Sau din nou…sa nu trec peste? Pentru ca la fel cum m-am blocat eu când l-am văzut, așa s-a blocat și el?

As fi vrut atât de mult să-i dau mesaj și sa ii spun ca îmi este dor de el. Ca eu încă nu înțeleg ce s-a întâmplat. Pentru ca eu îmi cred instinctul, iar instinctul meu îmi spune ca nu știu tot adevarul. Îmi spune ca propriul meu verișor, pe care îl credeam parte din familia mea, a avut ceva de a face cu ce s-a întâmplat. Pentru ca, pentru mine una, este imposibil ca un om sa-mi spună in continuu cât însemn pentru el, pentru ca apoi sa nu îmi mai răspundă la niciun mesaj. Și voi afla ce s-a întâmplat. Dar îmi este frica de acel moment pentru ca știu ca este foarte posibil sa îmi pierd verișorul, și asta doar pentru ca nu a fost de acord cu relația dintre mine și prietenul sau. Pentru ca el nu știe cum este. El nu știe ce înseamnă sa pierzi și sa suferi după persoane la care ții. El nu a realizat cât de fericita ma făcea el și cât ma bucurăm ca in sfârșit a apărut cineva și pentru mine.

Așa ca spune-mi, soarta. Ce sa fac? Sa risc sa rămân fără niciun gram de demnitate și sa-l caut? Sau sa-l las pe el sa facă acest pas? Pentru ca eu nu mai știu. Și da, te învinuiesc pe tine. Pentru ca lumea are dreptate, chiar ești cruda. Pentru ca din cauza ta, in noaptea asta ma doare inima și plâng. Pentru ca nu ma lași sa fiu fericita. Cu atât mai mult…de fiecare data când simt ca in sfârșit se îndreaptă lucrurile, tu ții să-mi arați ca pentru mine fericirea este temporara.

Nu mai știu ce sa fac. Încerc pe cât pot sa fiu o persoana buna, sa gândesc frumos, sa ajut oamenii din jurul meu, sa nu fac rău. Dar aparent este degeaba. Pentru ca tu pe mine nu ma vezi decât atunci când este momentul sa-mi faci rău. Pentru ca uneori am senzația ca sunt blestemata, parca îmi este interzisă fericirea. Nu este pentru mine. In schimb, suferința nu ai ezitat sa-mi aduci in viața. Nu a fost de ajuns ca mi-ai luat mama de lângă mine. De atunci, tot ce continui sa faci este sa-mi iei din jur toate persoanele la care țin. Sa fiu singura, a nimănui.

Dragul meu, acum ma adresez ție. Spune-mi ce ai. Spune-mi ce s-a întâmplat. Nu ma mai lasă sa sufăr. Dacă nu ma mai vrei, înțeleg, nu te pot obliga, dar măcar oferă-mi încheierea de care am nevoie ca sa mi se liniștească sufletul.