Nu ma mai suport

Sunt zile, ca azi, cand nu ma mai suport eu pe mine.

Zile in care, orice as face, nimic nu-mi ajunge, nimic nu-mi este pe plac. Ma simt pur si simplu trista si tot ce vreau sa fac este sa ascult cele mai sfasietoare melodii posibile, fara sa ma gandesc la nimic, pentru ca pana si asta mi se pare epuizant.

Stiu ca daca imi deschid portile mintii in aceste momente, voi fi asaltata de tot felul de idei si scenarii, care doar ma vor face sa ma simt si mai rau decat ma simt deja. Idei precum, „urasc sa stau singura, sunt mult prea dificila si de aceea nimeni nu ma place cu adevarat, imi merit soarta, etc.”. Si desi sunt perfect constienta ca nu am de ce sa gandesc asa, mintea mea se imparte in doua in aceste momente, jumatate imi spune ca voi muri singura, in timp ce jumatatea cealalta imi spune sa nu mai exagerez, pentru ca oricum o sa-mi treaca si iar o sa ma simt prost ca fac pe nebuna.

Este cu atat mai rau cand simt ca am ceva de pierdut. Mai ceva ca in Hunger Games, gandurile mele se rup in bucati unele pe altele, facandu-mi mintea sa zboare cu 200 la ora, in incercarea de a ma calma si a realiza ca da, sunt un om genial si merit doar lucruri frumoase in viata.

Nu, eu sunt defecta. Eu, in loc sa ma bucur de moment si de emotiile fericite pe care le-ar simti orice om normal, stau si ma gandesc, oare cat o sa dureze pana o sa se sature si omul asta de mine si de depresiile mele? Unii oameni ma accepta asa cum sunt, unii nu. Si ii inteleg, sincer. Pentru ca si eu, la randul meu, stiu cum este sa traiesti langa cineva ca mine. Si nu este usor. Da, in 90% din timp sunt cea mai fericita femeie de pe pamant. Dar in restul de 10% iti pot complica viata in moduri la care nici nu te-ai gandi. Asa ca inteleg, si nu judec. Desi m-a durut pierderea unor anumiti oameni, am stiut mereu ca sunt destul de puternica sa trec peste, deci, no problem la capitolul asta.

Nici nu stiu ce si de ce scriu acum. Simt ca nu are niciun sens, si totusi vreau sa o fac, sa ma descarc de gandurile care ma trag in jos in ziua asta prea frumoasa pentru a fi irosita.

Ca o concluzie, vreau sa spun doar atat: chiar daca aveti momente cand lumea devine mult prea mult pentru voi, vor trece. Mereu trec. Nu va pierdeti speranta, asa cum nici eu nu o fac acum, desi sunt la un pas de a ma baga sub plapuma pentru restul zilei si sa evit orice contact cu oamenii. Daca azi esti rau, nu inseamna ca si maine trebuie sa fi la fel.

Am visat ca te-am pierdut

Toata viata mea, in fiecare relatie pe care am avut-o, dupa ceva timp am inceput sa simt o frica irationala care imi spunea ca omul respectiv ma va parasi. Si asa a si fost mereu, fara nicio exceptie, pana la tine.

Sunt constienta ca acum gandurile mele fericite si optimiste se datoreaza pastilelor si psihologului, insa la tine a fost altfel. Pe tine te-am dorit inca dinainte sa te cunosc. Stiu doar ca i-am cerut Universului sa-mi dea un om asa cum imi doresc si am nevoie, apoi tu ai aparut in viata mea.

Si frica a disparut.

Imi place uneori sa glumesc si sa spun ca si daca nu voi mai vrea asta, tot cu tine o sa raman, pentru ca asta mi-am dorit, si asta am primit. Niciodata de cand te-am cunoscut nu am simtit frica de a te pierde. Niciodata. Mereu ai fost constant acolo, uneori in umbra mea, alteori inaintea mea, dar mereu acolo.

Noaptea trecuta, cel mai mare cosmar al meu, pe care nici nu l-am realizat pana acum, mi-a traversat mintea si mi-a lasat-o in bucati. Desi mereu am spus ca acum, cand ma iubesc pe mine mai mult ca oricand, daca se va intampla ca drumurile noastre sa ia cai diferite, voi fi ok si nu voi suferi, am realizat ca lucrurile nu stau chiar asa.

Am visat ca frica si-a facut din nou aparitia in mine. Si la scurt timp, te-am pierdut. Nu cred ca pot pune in cuvinte sentimentele ce mi-au traversat inima in acel moment, dar voi incerca. Disperare, agonie, implorare ca asta sa nu se intample cu adevarat. Si mai ales, durere. O durere cum nu am mai simtit niciodata, si cum nu vreau sa simt vreodata in viata asta.

Toata lumea mea s-a prabusit. Nimic nu mai avea sens fara tine. Viata era goala, si eu la fel.

As fi facut orice, ORICE, in acel moment, ca sa te aduc inapoi. Dar ceva din mine imi spunea ca esti deja pierdut in abisul iubirilor neimplinite. Iar gandul asta ma ingrozea mai tare decat ma ingrozeste propria-mi moarte.

Terapeuta mea mi-a spus ca mereu imi influentam relatiile, prin frica pe care o simteam. Asta aveam in mine, asta atrageam, asta se intampla. Iar acum, dupa ce am „vazut” ce inseamna sa te pierd, nu imi voi permite niciodata sa mai ajung asa de jos, sa nu-mi iau tratamentul, sa nu-mi rezolv problemele din capul meu, pentru ca a te pierde pe tine inseamna o viata fara sens, fara culoare, fara fericire.

Asa ca voi face tot ce imi sta in putinta sa te fac fericit. Sa fim fericiti impreuna. Sa fim asa cum am fost si pana acum, lipsiti de griji fundamentale, iubindu-ne si traind viata in cel mai frumos mod posibil. Impreuna.