Iarta-ma

De fiecare data cand ascult sesiunea de Urbanist Sessions a Irinei Rimes, spre sfarsit, in acel moment superb in care isi deschide sufletul in cel mai sincer mod, simt nevoia ca si eu sa fac la fel.

Frumusetea universului si a tututor coincidentelor sale a facut ca tot ce spune fiinta aceasta in acele minute, sa fie exact sumarul povestii mele de „dragoste”. Singura poveste care a parut reala. Singura poveste la care evit sa ma gandesc, si totusi, sunt perioade, ca cea de acum, cand parca nu imi mai iese din cap.

Nu am mai scris aici de mult. M-am mintit singura, spunandu-mi ca nu am timp sa o fac, dar stiu ca nu asta a fost motivul. Nu am mai scos nimic din mine care sa imi placa de cand el a plecat. Am incercat, in toamna, cand am crezut in mod naiv ca mi-am gasit perechea, dar a fost doar o idila scurta, careia i-am acordat o importanta mult prea mare. Ca un om abandonat in desert, a carui dorinta de evadare este atat de mare incat il face sa isi piarda mintile, asa si sufletul meu a confundat o inselaciune cu o oaza pe care imaginatia a facut-o sa para perfecta.

Dar am avut nevoie de asta. In ciuda a tot ce s-a intamplat in viata mea in ultimii ani, in continuare cred, si voi crede mereu, ca fiecare lucru, fiecare intamplare are un scop. Si stiu ca daca acel om nu ar fii aparut in viata mea, nu mi-as fii dat seama la timp cat de firav imi era subconstientul. M-a aruncat intr-o depresie din care cu greu am iesit, sau poate ca nici nu am iesit complet inca. Pentru o perioada, a fost ca linistea dinaintea furtunii. Intr-o zi oarecare, m-am trezit si mi-am dat seama ca nu mai pot continua asa. Mi-am impus sa imi revin, si am reusit, pana s-au intors atacurile de panica.

De aproape un an de zile, ma lupt cu ele. La inceput, nici nu mi-am dat seama ce aveam. Am presupus ca este din cauza tigarilor, ca nu mi le mai accepta corpul, pentru ca de fiecare data cand fumam, mi se facea incredibil de rau. Asa ca m-am lasat, insa starea de rau a continuat. In incercarea de a-mi da seama ce mi se intampla, am luat-o pe toate partile posibile. Cea mai evidenta cauza a parut o afectiune a stomacului, deoarece de acolo pornea tot. Insa intr-o zi ce trebuia sa fie frumoasa, o zi de relaxare, o zi libera, mi-am dat seama ca nu la stomac este problema, ci mai sus, chiar in capul meu. Asta m-a speriat chiar si mai tare, sincer. Pentru ca nu intelegeam de ce, dintr-o data, mi se intampla asta. Intr-un final, mi-am dat seama ca este vorba de atacuri de panica, insa nu am facut nimic in privinta lor. Sunt foarte slaba uneori. Nu pentru ca nu as putea fii puternica, dar pentru ca imi este teama de putere. Este ironic, stiu, sunt constienta ca puterea mea ma poate scapa din multe situatii in care stau desi nu sunt nevoita, dar, ideea ca poate nu sunt atat de puternica pe cat cred ma inspaimanta. Asa ca le-am suportat pentru luni de zile. Am muncit 7/7, uneori cu atacuri de panica zilnice, in speranta ca, cu cat ma afund mai mult in munca, cu atat nu voi avea timp sa gandesc, deoarece propriile ganduri imi erau dusmanii cei mai mari. In toamna, cand a aparut acel om, m-a ajutat sa imi mai revin. Insa nu intr-un mod chiar sanatos, pentru ca depindeam de el. Doar cu el puteam intra intr-un supermarket fara sa mi se faca rau, singura, cam slabe sansele. Apoi el a plecat, depresia a inceput, o depresie atat de urata incat nici nu am mai avut ocazia sa am atacuri de panica, pentru ca nu prea mi-am mai oferit ocazia de a pleca din locurile in care ma simteam confortabil.

A fost bine cam o luna dupa asta, dupa momentul in care m-am decis sa imi revin. Dar o luna trece imediat. Si, spre sfarsitul iernii, atacurile de panica au revenit, de data asta cu o putere mult peste capacitatea mea de a le controla. Ma epuizau. Imi scoteau toata energia din mine. Daca in vara imi reveneam in cateva ore, de data asta era nevoie sa stau doua zile in pat dupa, doar ca sa imi revin. Daca eram nevoita sa plec de acasa pentru doua ore, trebuia sa compensez cu 12 ore de somn dupa, pentru ca efortul de a ma controla si de a nu mi se face rau era mult prea mult pentru corpul meu. Pana intr-o zi cand, dupa ce am plecat de la facultate in mijlocul laboratorului, din cauza unuia dintre cele mai urate atacuri de panica pe care le-am experimentat, cand am ajuns acasa am cedat. Am sunat-o pe mama mea plangand, si i-am spus ca nu mai suport. Eram constienta ca in ritmul asta viata mea se va distruge de la sine. Asa ca am decis sa merg la un psihiatru. Si a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata. Am aflat ca sufar de anxietate inca din copilarie si ca puteam sa stau linistita, deoarece nu aveam nicio boala a stomacului, ci greata constanta pe care o simteam era doar modul corpului meu de a elimina toxicitatea din subconstient. Mi-a prescris un tratament si sedinte saptamanale la psiholog.

De cand iau tratamentul nu am mai avut decat un singur atac de panica, in doua luni de zile, iar acela a fost pentru ca am uitat intr-o zi sa iau una din pastile. Intre timp, mi-am revenit considerabil, iar acum nu mai am probleme, nici chiar daca se intampla sa sar peste vreuna din ele. Inca mai am o mica teama atunci cand ies din casa, insa am reusit in aceste doua luni de zile sa fac lucruri pe care nu le-am mai facut de foarte mult timp, pentru ca stiam ca imi vor provoca un nou atac.

Multa lume nu intelege. Ba chiar se stramba cand aude ca iau tratament, pe motiv ca anti-depresivele sunt periculoase. Si este normal, nu ai cum sa intelegi daca nu treci prin asta desi, sper ca nimeni sa nu treaca prin ce am trecut eu. Este foarte greu sa accepti ca ai o problema in ceea ce priveste psihicul. In mare parte, asta a fost unul dintre motivele pentru care am amanat atat de mult sa merg la un specialist, pentru ca nu am vrut sa accept asa ceva, am sperat ca va trece de la sine. Insa lucrurile astea nu trec de la sine, poate doar in cazuri extrem de rare.

In ceea ce priveste psihologul, am avut incredibilul noroc de a gasi o doamna cu care m-am conectat inca de la prima conversatie telefonica. In fiecare saptamana, astept cu nerabdare sa merg la ea, pentru ca realizez cat de mult ma ajuta sfaturile sale. Schimbarea pe care o simt in mine este atat de complexa incat nu o pot descrie in cuvinte.

Ceea ce ma aduce la subiectul initial. De cand am inceput sa iau masuri in privinta subconstientului meu, am momente in care simt nevoia sa reflectez la mine, la viata mea. Simt nevoia sa invat din trecut, sa iau din el doar ce am nevoie, sa iert, dar sa nu uit. Simt nevoia sa invat cum sa ma bucur de prezent, fara a-mi fii teama de el. Si, simt nevoia sa ma uit spre viitor cu optimism, curiozitate, si incredere ca totul va fii bine.

Partea cea mai grea a acestui proces de vindercare este realizarea. Pentru mine, sunt doua. Realizarea ca nu stiu inca cine sunt si ce vreau, si realizarea ca in mine zace o durere pe care nu o mai pot ascunde, si pe care trebuie sa o scot, incet-incet, pentru a ma putea elibera de ea si de toate implicatiile sale negative asupra vietii mele.

Sunt foarte incapatanata si mandra. De aceea, nu am vrut niciodata sa recunosc, nici chiar fata de mine, cat de tare m-au durut pierderile si evenimentele din viata mea. Acum stiu ca am gresit procedand asa si ca, daca mi-as fii permis sa le simt la timp, poate ca lucrurile ar fii stat cu totul diferit acum. Insa sunt om, si invat din greseli. Iar in ceea ce priveste aceasta calatorie a mea, pe care doar ce o incep, simt ca asta este cea mai mare lectie pe care trebuie sa o invat. O lectie pe care nu o va memora doar „buretele”, ci si inima, si sufletul, pentru ca ele au cea mai mare nevoie de mine sa fiu puternica acum, si eu am cea mai mare nevoie de ele sa imi arate ca pot fii omul bun la care am aspirat mereu.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

Un gând despre „Iarta-ma”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: