Mai mult

Mii si mii de ganduri ni se perinda prin minte pe parcursul vietii noastre. Unele sunt bune, altele sunt rele, iar altele sunt inutile.

Unele persoane aleg sa le dea crezare celor rele, asa ca se infecteaza singuri cu propria otrava, isi distrug singura parte din noi care ne face oameni, partea aceea invizibila, pe care ne place sa o numim „suflet”. Incetul cu incetul, nu le mai pasa. Devin ignoranti la problemele din jurul lor, la lumea din jurul lor si, incep sa-i infecteze si pe cei care au ghinionul sa le fie in preajma.

Se vorbeste zilnic despre un virus ce, fie ca vrem sau nu, a ajuns sa faca parte din viata noastra in mod permanent. Insa nimeni nu vorbeste despre virusul mortal care exista inca de cand lumea. Nepasarea.

Pentru mine, a fii nepasator este boala suprema. Atunci cand esti rau, cu tine, cu ceilalti, cu totul din jurul tau, macar ai o sansa sa iti revii. Poate ca intr-o zi, cineva iti va oferi o floare si, prin acest gest minuscul, lumea ta nu va mai fi in alb-negru. Insa, atunci cand esti nepasator, esti gol. Acum, eu nu ma refer la genul ala de sentiment pe care il avem cu totii, intr-o proportie mai mare sau mai mica, eu ma refer la acel gen de oameni care pot, Dumnezeule cat de mult pot, sa faca ceva in lumea asta muribunda, dar aleg sa priveasca in cealalta parte.

Sustin in mod repetat asta, consider ca devenim din ce in ce mai rai. Am spus-o si o voi spune in continuare, indiferent daca va face vreo diferenta sau nu. Aleg in continuare sa sper si sa ma rog sa fie bine intr-un final, dar asta nu inseamna ca sunt oarba in fata tuturor nenorocirilor care se intampla zilnic. Asa ca imi apar ganduri, intrebari. De ce este asa? De ce nu se poate sa fie altfel? Oare daca ne-am mobiliza cu totii, vom putea schimba ceva? Oare lumea asta isi va mai reveni vreodata?

Vreau altceva. Vreau mai mult de la viata asta. Vreau sa vad ca se poate. Ca exista finaluri fericite.