Răsărit de soare

Nici nu știu cu ce sa încep. Îmi simt gândurile intr-un haos total și nu știu cu care sa încep. As vrea sa fac curat printre ele. Dar din nou, nu știu cum.

Totul este vraiște. Inima, capul, tot. Simt ca am atât de multe lucruri și sentimente de scos din mine, dar ceva ma tine. Ceva le tine blocate, pentru ca acel ceva știe ca odată ce le dau drumul, vor curge ca o cascada care ma va îneca. As vrea sa fac curat printre ele. Dar nu știu cum.

Îmi vin uneori amintiri, din senin ma trezesc visând la alte vremuri. La vremuri frumoase, când stăteam la cinci dimineața pe casa, fumam, priveam răsăritul împreuna cu tine, și ma simteam fericita. La vremuri când stăteam in pat și te priveam fascinata cum scrii, pentru ca apoi sa te uiți spre mine și sa-mi zambesti, făcându-ma sa ma topesc de fericire. La vremuri când eram in telecabina și m-ai luat de mâna pentru ca ai simțit ca mi se face rău din cauza înălțimii. La vremuri fericite.

Sunt fericita și acum. Învăț încet-încet, sa-mi secționez sentimentele. Sa nu las planul emoțional sa-mi afecteze munca sau stima de sine. Sunt fericita pentru ca sunt sănătoasă, am mâncare pe masa și un acoperiș deasupra capului. Sunt fericita pentru ca am stat pana la patru dimineața sa învăț și astfel mi-am demonstrat mie ca dacă îmi pun ceva in cap, pot sa o fac, pot sa las lenea la o parte și sa studiez așa cum trebuie. Sunt fericita pentru ca deși inima îmi e muribunda, totuși am puterea sa ma ridic din pat pentru ca sunt destul de matura încă sa nu-mi fac asta singura.

Dar in același timp, trecând peste toate sentimentele astea pozitive, nu ma simt bine deloc. Am pierdut. Am luptat cât de tare am putut, și am pierdut. Incerc sa nu-mi scot ochii singura cu lucrurile pe care as fi putut sa le fac altfel, acum nu mai are sens. Și incerc sa fiu optimista in continuare, sa-mi spun ca asta este doar o bătălie, nu întreg războiul. Incerc sa nu-mi pierd credința in Dumnezeu și sa am încredere in El ca știe ce face. Dar sa dea naiba de nu e greu.

Simt ca mi-am pus pe fata o masca zâmbitoare și puternica, dar este doar o minciuna. Ma mint singura. Pentru ca știu ca pe dinăuntru o sa ma macine pana nu o sa mai rămână nimic. Și îmi este atât de frica. Am mai căzut pana acum, dar niciodată așa tare cum risc sa o fac acum. Și nu vreau asta, ma urăsc singura pentru ca sunt așa slaba și îmi doresc uneori sa pot sa ma transform instant intr-o persoana căreia sa nu-i pese.

Dar asta ar însemna ca totul a fost in zadar. Toată schimbarea mea, toate sentimentele bune, toată transformarea asta intr-o persoana mai buna, cu o inima și un suflet bun…nu vreau ca lucrurile astea sa fie in zadar. Nu vreau ca fix acum, când eram mulțumită de mine ca și persoana, sa ma schimb in ceea ce am fost înainte.

Așa ca ce pot sa fac? Decât sa las timpul asta nenorocit sa treacă. Și sa sper in continuare. Sa ma afund in egoismul meu, in ura care ma mănâncă de vie și care ma face sa fiu tot ceea ce urăsc la alții. Ironic, nu?

Pentru ca acum niciun răsărit privit la cinci dimineața nu va mai fi la fel, dacă nu pot vedea lângă mine persoana pe care o admiram mai mult decât priveliștea in sine.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: