Timpul zboară mai repede ca gândul

Ce a fost in capul meu sa cred ca asta îmi este sfârșitul?

Nu. Acum începe totul. Acum încep sa ma iubesc pe mine cu adevărat. Acum realizez ca fericirea mea nu depinde de nimeni altcineva in afara de mine și ca asta este momentul in care trebuie sa încetez sa îmi construiesc viața in jurul altor persoane. Indiferent de cât de mult ar însemna cineva, nu trebuie niciodată sa renunți la tine și la sănătatea ta psihică.

Am fost mai ceva ca „the white walkers” zilele astea. Am intrat iar in starea aia in care aveam impresia ca gataaa, asta este sfârșitul, de acum o sa devin o scârbă insensibilă care nu o sa se mai atașeze niciodată, nu pentru ca ar fi ea super puternica așa cum vrea sa lase impresia, ci pentru ca i-ar fi frica ca de dracu sa mai țină vreodată la cineva.

Dar știi ce? Așa cum mi se întâmpla mereu, am avut o revelație de moment. Efectiv, intr-o secunda, mi-am dat seama. Bă, degeaba iubești și tragi, dacă o faci ca proasta/prostul, iar persoana pe care tu in capul tău o adori, te adora și pe tine și pe încă nu știu câți alții. Sincer, e degeaba! Nu am de gând sa-mi pierd speranța in dragoste, dar nu o sa mai fiu nici atât de naiva încât sa trăiesc sub impresia ca domne, dacă ții atât de mult la cineva, trebuie sa iasă ceva, sigur, ca universul mereu apreciază iubirea aia atât de puternica și face el cumva ca sa iasă bine. Nu, coaie! Universul îți da iubire doar cât sa te facă și mai puternic atunci când ti-o ia. Degeaba faci tu pe dracu-n patru, degeaba te pui și in cap, dacă nu e, nu e, ce sa faci, sa te apuci sa-i faci serenade la balcon despre cum „tu corason” este a lui „para siempre”? Nope.

Nu spun nici sa nu credem acum in relații. Mai exista, mai rar ce-i drept, și relatii din-alea perfecte, sau cel puțin așa par din exterior. Genul ăla de relație de te face sa îți dorești sa te închizi intr-o peștera și sa trăiești printre animale sălbatice toată viața, atunci când ii vezi, pentru ca știi sigur ca tie nu o sa ți se întâmple asta, așa ca mai bine ajungi sa alegi peștii din râuri cot la cot cu urșii din vecini, decât sa accepți ca tu cel mai probabil o sa ai ori o relație monotona, in care sa ieșiți împreuna la magazin este eveniment, ori o relație in care o sa te însele de o sa-ți sara capacele și cel mai probabil o sa mori de inima rea la 38 de ani, cu un pahar de Cuba Libre intr-o mâna și telefonul pe Instagram in cealaltă, ca deh, suntem femei, stalkuim pana in ultimul moment.

Dar acum serios vorbind. E bine uneori sa pleci, sa te eliberezi. Deși nu pare așa, îți faci mai mult rău stand și suportând, decât sa spui „Îmi bag piciorul, merit mai mult!” Da, este extreeeem de greu sa faci asta. Adică eu una, scriu acum despre chestia asta, dar încă nu sunt sigura 100% ca vreau sa o fac. Tot mai e o parte din mine care îmi spune „Mai stai puțin, poate o sa fie bine”. Dar trebuie sa accept realitatea. O sa fie bine, dar cu siguranța nu acum. Cineva mi-a spus o data „Dacă e sa fim unul pentru altul, ne vom regăsi la momentul potrivit”. Încerc sa ma consolez cu asta. Atunci când simt ca o iau razna pentru ca nu primesc niciun mesaj, nu știu nimic de el, ma abțin și îmi spun asta.

Fiecare experiența de genul asta te face mai puternic. Nu inițial, in prima faza stam și plângem mai ceva ca bocitoarele alea care iau cinci bețe sa plângă la înmormântarea lui Vasilică, daaar, vine și ziua aia in care te ridici din pat cu mai multă forța ca de obicei, in care deși poate ca afara ploua, la tine in suflet a ieșit soarele. Trebuie sa ne iubim mai mult pe noi. Sa ne mai și doară undeva din când in când de nevoile altora și sa ne spunem „ba, asta nu este ceea ce vreau de la viața mea”. E greu, știu, dar senzația pe care o ai când te eliberezi este de nedescris.

Știu sigur ca o sa-l iubesc mereu mai mult decât am iubit vreodată in viața asta. Și spun asta cu toată sinceritatea pentru ca sunt genul de persoana care se atașează foarte greu, însă el mi-a intrat pe sub piele imediat. Dar asta nu înseamnă ca o sa renunț la mine pentru el. Am mai făcut greșeala asta o data, nu am de gând sa o mai repet. Da, probabil ca voi fi destul de proasta încât sa îl aștept, sa îl las sa-și facă de cap cât simte el nevoia, dar măcar sa se întoarcă la mine la un moment dat. O sa îl aștept, dar o sa ma și bucur de viața mea in același timp. Și culmea e ca, ieri pe vremea asta, nu as fi fost in stare sa spun lucrurile astea nici de mi-ar fi promis cineva ca o sa apăra un alt final din GoT in care Daenerys nu moare, dar mi-am dat seama de ceva azi…nu imi este greu sa trec peste acum, pentru ca in momentul asta trebuie sa trec peste o persoana rece, care îmi provoacă mai multă tristete decât fericire. Ce este greu este sa trec peste persoana care era înainte, omul ăla de care m-am îndrăgostit nebunește și care mi-a dat lumea complet peste cap. Da, asta este greu. Dar atâta timp cât el nu mai este acolo, eu de ce as fi?

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

Un gând despre „Timpul zboară mai repede ca gândul”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: