Prea ocupati pentru vârsta noastră

Nu știu despre voi, dar mie una mi se pare ca ne maturizam prea repede. Stăteam in seara asta și ma gândeam la ce as putea scrie, și singurul lucru pe care îl aveam in cap era „Doamne, cum as putea sa am inspirație, când sunt atât de obosita?” Și ghici ce, atunci mi-a venit inspirația.

Nu știu, sunt conștientă ca deja de la vârsta asta trebuie sa-mi cam iau viața in mâini și ca părinții mei la 22 de ani deja aveau mult mai multe puse la punct decât am eu acum, dar totuși, parca uneori am impresia ca se cere mult prea mult de la noi. Adică, susțin complet ideea de a începe sa muncești încă din liceu, vara desigur, și cred ca tot sentimentul asta ca se așteaptă mult prea mult de la noi nu este legat de vârsta, pentru ca oricâți ani ai avea, trebuie sa ai totul pus la punct. Mai ales din jurul vârstei de 20 de ani. Eu una ma simt deja mult prea obosita pentru cum ar trebui sa ma simt la vârsta mea. Și nu doar eu. Ma uit la cei din jurul meu, ma uit la părinții mei, toată lumea încearcă sa jongleze cu cât mai multe lucruri, munca, familie, viața socială. Și probabil pentru ca manevrăm atâtea lucruri, in mod perfect, pentru ca așa trebuie, ajungem sa dam fail la toate.

Admir extrem de mult oamenii care pot sa le facă pe toate. Și nu vreau sa ma laud, dar și eu le fac, însă singura diferența dintre mine și acei oameni pe care ii admir este ca eu ma simt extenuată la sfârșitul fiecărei zile și uneori de abia reușesc sa ma dau jos din pat a doua zi. Uneori cred ca exista o rețeta miraculoasa pe care o știu doar unele persoane și care le ajuta sa aibă energie mereu și sa-și ducă mereu la bun sfârșit atribuțiile, fără sa se plângă și fără sa simtă ca cedează.

In ultima perioada, simt ca am intrat intr-un ciclu din care habar nu am cum sa ies. Deși psihic ma simt foarte bine, surprinzător de bine chiar, fizic in schimb…lasă de dorit. Și ce ma enervează in legătura cu lucrul asta, este țara in care trăim. Pentru ca, repet, ma uit la cei din jurul meu și observ cum majoritatea sunt obosiți, extenuați, dar nimănui nu-i pasa, mai ales sistemului. Ca sa înțelegeți de la ce a pornit totul…am început in ultima perioada sa am episoade de paralizie in somn. Este ceva oribil, nici nu am cuvinte sa descriu senzația pe care o ai in acele momente, in care creierul tău te trădează și îți provoacă halucinații cu unele dintre cele mai mari temeri ale tale, iar tu doar stai acolo, cu tot corpul paralizat, incapabil sa te miști. Eu știu ca am probleme legate de somn, de când ma știu nu am fost prietena cu somnul și sunt sigura ca dacă ar fi sa recuperez toate orele nedormite, as intra intr-o lunga perioada de hibernare. Pana acum nu am făcut nimic in legătura cu asta, însă situația este mai diferită de data asta. Pentru ca momentan, efectiv nu îmi permit sa ma simt obosita. Am mult prea multe lucruri asupra cărora trebuie sa ma concentrez, am facultatea, am munca, am și eu o viața pe care încerc sa o fac din ce in ce mai frumoasa. Și simt ca nu pot sa fac nimic din cele menționate mai sus, pentru ca ma aflu intr-o stare constanta de extenuare și, ghici ce, singurul lucru care m-ar putea ajuta este somnul, somnul care îmi aduce la viața cele mai mari temeri. In fine, chestia e ca azi am încercat sa ma interesez despre subiectul asta și, evident, pentru ca trăim in România, dacă ai ghinionul sa ai genul asta de probleme, ai cam încurcat-o dacă nu ai buzunarul gros. Am rămas uimita sa văd cât de mult tulburări legate de somn exista. Insomnia este mama tuturor, evident, dar pe lângă ea exista și tulburări ale respirației, tulburări in ritmul somn-veghe, tulburări la trecerea între cele doua etape ale somnului…ma rog, nu mai intru in detalii, in concluzie, destul de multe lucruri care afectează destul de multe persoane și care, normal, nu sunt decontate de stat. Dacă vrei sa le tratezi, trebuie sa te pregatesti sa scoți 800 de lei doar pentru un singur test de monitorizare. Și ghici ce? Ca sa se tratezi, ai nevoie de mult mai multe teste de genul asta. Așa ca pun o simpla întrebare? Dacă de exemplu, o persoana ajunge sa aibă probleme cu somnul din cauza stresului cauzat de bani? Atunci persoana respectiva ce ar trebui sa facă? Sa stea in continuare așa, sa se macine singura pana dezvolta și o depresie și cine știe ce alte lucruri mai rele?

Nu mi se pare normal. Plătim niște bani ca sa fim asigurați, da? Pai atunci, ar trebui sa ni se asigure tot ce tine de sănătate. Dar aparent, pentru multe persoane, sănătatea psihică nu este la fel de importantă ca cea fizica. Și este trist ca nu realizam ca de cele mai multe ori, de la centrul de comanda superior pornește totul. Nu poți sa-mi spui mie ca o persoana fericita, cu psihicul puternic, face fata provocărilor in același fel ca o persoana sătulă de viața. Și spun asta cu toată încrederea, pentru ca știu ca dacă nu as fi avut starea asta de bine constanta, as fi cedat in fata oboselii de mult.

Acum, revenind la subiectul inițial. E greu. Poate ca dacă nu am fi puși sa facem atât de multe lucruri in același timp, ne-am simți mai bine. Cred ca cea mai mare greșeală a fost sa se asume ca toți oamenii sunt la fel și ca toți putem sa muncim, sa studiem, sa facem in așa fel încât sa avem și timp sa ieșim la un film, sau pur și simplu sa ne relaxam. Dar nu prea este așa. Și nu este nicio rusine dacă nu poți sa le faci pe toate, nu este neaparat o slăbiciune, pentru ca fiecare are ritmul sau. Este ca și cum ai pune un elefant și un leopard sa fuga din fata unei furtuni. Normal ca leopardul va ajunge primul la adăpost, deși, teoretic, elefantul este cel mai puternic dintre ei doi. Așa este și cu noi. Unii au un ritm mai lent, dar sunt mai puternici in alte privințe, iar alții au un ritm mai alert, dar nu pot suporta chiar toate greutățile pe care le întâmpina.

Visez la o lume mai buna. Nu perfecta, nu îmi fac speranțe așa mari pentru ca, in primul rând, noi nu suntem perfecti. Dar as vrea sa existe un echilibru. As vrea ca oamenii sa fie mai înțelegători, as vrea ca sistemul de învățământ sa nu fie mereu așa aspru asupra noastră și sa se axeze mai mult pe ce am putea sa devenim individual, nu doar pe crearea unor copii trase la xerox, as vrea ca toată lumea sa aibă parte de angajatori care sa nu se impună prin metoda „O sa ma asculte dacă ii este frica de mine”, pur și simplu, as vrea mai multă înțelegere. Am trecut prin multe lucruri și știu ce înseamnă sa studiezi degeaba materii cu care nu o sa ai nicio treaba in viitor, știu ce înseamnă sa mergi cu frica in sânge la munca, dar, in același timp, am și speranța. Pentru ca am avut norocul sa văd și cealaltă parte a poveștii, partea in care am întâlnit profesori ce m-au inspirat și m-au ajutat sa descopăr lucrurile la care ma pricep, sau partea in care am realizat ca exista și locuri de munca la care mergi din plăcere și la care mai stai încă jumătate de ora peste program fără sa te deranjeze, pentru ca îți face plăcere sa muncești intr-un mediu in care îți este apreciata munca.

Concluzia, dacă pot exprima una, pentru ca simt ca tot ce am scris pana acum este un haos total, ar fi următoarea : Haideți sa schimbam ceva. Sa încercam încet, încet, sa fim altfel. Sa înțelegem care sunt lucrurile care contează cu adevărat in viața, familia, iubirea, fericirea. Sa adoptam un stil de viața sănătos pentru psihic și fizic, in așa fel încât, atunci când ajungi acasă după o zi obositoare, sa nu îți spui ca nu mai poți, ci sa îți spui ca se merita și ca abia aștepți provocările ce urmează sa vina.

Reclame