Aproape totul

Mi-am ocupat locul preferat, mi-am aprins o tigara și aștept…aici am scris unele dintre cele mai frumoase lucruri, despre mine, despre tine, despre tot ce simt. Asta este locul in care ma lovește inspirația cel mai tare, unde ma pot relaxa destul de mult încât sa încerc sa înțeleg ce simt in momentul respectiv.

M-am simțit destul de fragila in ultimul timp și nu înțelegeam de ce. Pentru ca de obicei nu sunt așa, de obicei sunt mai puternica, mai pregătită pentru orice m-ar lovi, însă in perioada asta ma simt puțin…puțin mai mult, de fapt…vulnerabila. Dar asta nu este neaparat un lucru rău. Mi-am dat seama de ce am aceasta stare de dimineața, când te tineam in brațe. Cred ca îmi este frica. Și nu ma refer de data asta la acea frica de a te pierde, sau la posibilitatea de a apărea altcineva in viața ta, de data asta îmi este frica de mine, de ce simt, mai exact. Pentru ca ți-am spus, cel puțin am încercat, sigur nu mi-a ieșit așa bine cum îmi va ieși in scris…oricat de tare m-ai scoate din sărite, toată starea mea de nervozitate trece aproape instant când te văd cum razi sau, pur și simplu, când ma uit la tine. In momentul acela, când tu te-ai asezat la birou și te-ai întors la mine zâmbind, a trecut tot. Pentru ca singurul lucru pe care îl aveam in cap in momentul ăla era „Doamne, îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru el.”

Deși, așa cum am mai spus-o de multe ori, nu este situația ideală, pentru momente de genul asta se merita. In momente de genul asta pun totul in balanța și realizez ca mi-ar fi mult mai greu fără tine, uneori am senzația ca ar fi imposibil, dar nu am de gând sa ma duc atât de departe. Pun in balanța momentele când ma simt trista sau atât de nervoasa încât îmi vine sa plec și sa las totul in urma, cu momentele in care ma faci fericita, ma faci sa rad, sa ma simt bine, momentele când te iau in brațe și simt cum caldura ta ma încălzește cu totul, nu doar corpul, ci și tot ce tine ființa mea, de ce simt.

Tu ești…altfel. Ești ceva ce nu am mai întâlnit pana acum. Îmi pari genul de persoana care nu poate aparține altcuiva in afara de el însuși. La început cred ca m-a intrigat asta, dar acum este un fapt pe care încerc sa îl accept. Pentru ca nu sunt lacoma, încerc pe cât de mult pot sa nu fiu. Vreau doar sa fiu recunoscătoare pentru ce am, deoarece știu ca lucrurile puteau fi mult mai rele de atât. Sunt recunoscătoare pentru ca nu s-a terminat tot in acele doua momente când am crezut ca asta e, trebuie sa merg mai departe. Sunt recunoscătoare pentru ca nu este zi in care sa nu îmi traversezi gândurile, chit ca uneori faci vraiște prin ele și după obosesc încercând sa le rearanjez. Sunt recunoscătoare pentru ca ma înțelegi și pentru ca, deși uneori îmi este frica de asta, ma cunosti mai bine decât oricine in momentul asta. Sau pentru ca, și asta este foarte important pentru mine, nu ai idee de când așteptăm persoana aia, pe care sa nu pot sta suparata, deoarece nu ma lasă, deoarece dacă vede ca ma supăr, vine și ma ia in brațe și face ca totul sa dispară, sa ma calmez instant și sa merg mai departe.

Sunt conștientă ca nu sunt perfecta, nimeni nu este și sincer, nici nu as vrea sa fiu. Mereu am considerat ca defectele unei persoane sunt ceea ce o face unica. Însă in același timp știu și ca sunt unele lucruri la care trebuie sa mai lucrez. De exemplu, când stau și ma gândesc acum, mi se pare ca reacția mea de aseară a fost puțin exagerata și nu înțeleg de ce am făcut-o. Dar știu ca nu poți controla ce simți intr-un anume moment, ci ca poți doar sa încerci. Așa ca asta am de gând sa fac. Nu vreau sa fiu genul de fata care plânge sau care se supăra imediat, numai eu știu cât m-am străduit sa ma schimb și sa nu fiu așa. Singurul motiv logic pe care l-am găsit pentru reacția mea a fost cel precizat mai sus, și anume ca îmi este frica, pentru ca știu ca țin la tine atât de mult încât ți-as ierta aproape totul. Și asta ma sperie ca naiba. Pentru ca iubesc senzația asta, de a tine la altcineva atât de mult, dar in același timp sunt conștientă și ca este o slăbiciune foarte mare. Adică, sa fim serioși, in mod normal nici nu ar trebui sa o recunosc, pentru ca ultima data când am făcut asta, acea persoana a profitat cât de mult a putut. Dar in fata ta nu pot sa ma abțin. In fata ta vreau sa recunosc lucrurile astea, vreau sa știi cât de mult ai ajuns sa însemni pentru mine, vreau sa-ți reamintesc in mod constant ca as face orice, doar ca sa fi fericit. Tocmai de aceea am și spus ca dacă as considera ca ești fericit, alături de altcineva, deși m-ar întrista pe o parte, in același timp m-as bucura. Pentru ca așa sunt eu. Fericirea persoanelor la care țin este foarte importantă pentru mine și sunt foarte putine limitele pe care nu le-as depăși, doar ca sa ma asigur de asta.

Poate ca sunt naiva, poate ca o sa sufăr mai mult decât am crezut vreodată ca o voi face, sau poate ca nu. Poate ca nu te vei dovedi genul de persoana e care ma tem și nu vei face lucrurile de care îmi este cel mai frica. Nu mai vreau sa ma abțin și sa tot încerc sa ma mint singura, spunându-mi ca este doar o faza și ca, așa cum mi s-a mai întâmplat, intensitatea sentimentelor va scădea treptat. Știu ca dacă ar fi fost așa, s-ar fi întâmplat asta pana acum. Îmi pare rău ca uneori sunt copilăroasă și ca sunt unele momente când nu țin la gluma și ma deranjează prea tare unele lucruri, însă sunt om și in unele momente, îmi vine foarte greu sa ma abțin. Poate ca uneori sunt obosita, fizic, psihic, habar n-am sau am cu totul alte lucruri adunate care ma fac sa devin stresată. De obicei in momentele astea îmi vine sa cedez și reactionez cu totul altfel fata de cum as face-o in mod normal. Însă cred ca ce este cel mai important este ca realizez asta și sunt conștientă ca nu este ok.

Apreciez extrem de mult ca pot sa-ți spun atunci când ma deranjează ceva și sa vorbim despre asta. Sunt atât de bucuroasa ca nu ești genul de om care sa se enerveze și sa ajungem sa ne certam. In felul asta ma faci și pe mine sa fiu mult mai intelegatoare decât as fi in mod normal. Crede-ma, sunt unele lucruri pe care nu le-as fi acceptat in ruptul capului, sunt lucruri pe care le-am văzut fără sa vreau și fără sa îți dai seama uneori și pentru care in mod normal as fi spus „Gata”, dar nu o fac, in mare parte pentru ca ai devenit ca un drog și simt ca nu pot. Știi vorba aia, speranța moare ultima. Așa e și in cazul meu. Doar ca nu este vorba doar despre speranța, este vorba despre tine, la modul general, despre cum ești tu ca persoana și cum ma faci sa ma simt. Iar, ținând cont de faptul ca de cele mai multe ori ma faci sa ma simt fericita, in momentul asta, nimic altceva nu mai contează.

Reclame

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s