Happy ending-urile există doar în filme

Îmi place să cred în povești cu final fericit. Mereu am trăit cu impresia că nu este sfârșitul dacă nu este fericit. Deși de mult prea multe ori mi-a fost dovedit exact contrariul, am preferat să îmi mențin optimismul și să sper că poate, voi avea parte de ceva special, care nu mă va lăsa din nou în această stare la final.

Însă de data asta este diferit. De obicei știu, parcă am un al șaselea simț, care mă face să știu dinainte dacă ce urmează să se întâmple va fi bine sau rău. Acum nu mai simt nimic. Tot ce vreau, singurul lucru pe care mi-l doresc acum cu disperare, este să nu mă mai simt așa. Ți-aș spune atât de multe lucruri, aș avea atâtea întrebări de pus, dar nu mă lași să fac asta. Mi-ai interzis accesul la singurul lucru din lumea asta care mă poate face fericită iar, mi-ai interzis accesul la tine.

Tu vii și pleci mereu, iar de fiecare dată când faci asta, singura care are de suferit este inima mea naivă, pentru că nu știe dacă te vei mai întoarce de data asta. Nu vreau să spun că m-ai distrus, nu voi accepta asta niciodată față de mine în primul rând, deși știu că ești mai mult decât capabil sa o faci, dar în același timp, tu m-ai făcut mai fericită decât am fost vreodată. Iar acum, decizia matură ar fi să trec peste, dar cum sa o fac din moment ce nu vreau, din moment ce nu știu cum? Pentru că eu nu mai exist fără tine, tu nu mi-ai intrat sub piele, tu te-ai infiltrat cu totul in ființa mea și singura modalitate să te scot acum este să renunț la tot ce este bun în mine.

Obișnuiam să râd de persoanele care spun că orice lucru pe care îl fac le aduce aminte de persoana iubită, dar am devenit una dintre acele persoane. Muzica pe care o ascult, jocurile mele preferate, până și simplul act de a fuma o țigară, totul este despre tine. Nu pot să funcționez așa, nu pot să te scot din mine, oricât de mult m-aș forța. Încerc pe cât de mult pot să te ignor, să îmi ocup mereu mintea cu altceva, dar de fiecare dată îți găsești calea spre suprafață, nelăsându-mă să încerc măcar sa te uit. De fapt, ce spun eu aici? Cum aș putea să te uit? Nici nu aș vrea vreodată să fac asta.

Nu mi-am permis sa visez la un happy ending alături de tine, pentru că mi-a fost frică de un moment ca ăsta, care ar fi spulberat acel vis, și pe mine o dată cu el. Dar nu pot să mint și să nu recunosc faptul că nu m-aș fi așteptat niciodată să se termine așa. Am văzut de multe ori, in poze, sau în cărți, un citat : “Cum să omori pe cineva? Spune-i că îl iubești apoi pleacă”. Nu. Nu așa omori un om. Omori un om când îl lași să creadă că totul este bine, apoi dispari. Există și un termen pentru asta cred, “ghosting”. Este un act de lașitate, eu una așa îl văd, sincer.

Generația noastră spune mereu că suntem mult mai maturi decât erau părinții noștri la această vârstă. Și da, este adevărat in unele privințe, dar, când este vorba despre relații, suntem dezastre ambulante. Nu comunicăm, ne este frică să simțim ceva, orice, ne comportăm ca niște copii. Nu o să te caut să îți spun asta, mi-am pierdut și ultimul gram de demnitate ultima dată când am fost ignorată, dar o pot spune aici, în speranța că vei citi și vei înțelege. Ar fi fost atât de simplu. Tot ce trebuia să faci era să vorbești. Nu am de gând să îmi schimb părerea despre tine, te consider un om minunat în continuare și țin la tine la fel de mult cum am făcut-o până acum, dar m-ai rănit. Foarte tare de data asta. Și mi se pare amuzant, cum mereu scriu despre cum suntem orbi atunci când este vorba de persoanele la care ținem, însă de fiecare dată când mi se întâmplă ceva de genul ăsta, sunt perfect conștientă de reacția mea și, mai ales, de ignoranța mea. Nu sunt oarbă, știu foarte clar că nu ar fi corect să îți mai ofer o șansă, și totuși, de două zile stau în același loc, incapabilă să mă mișc, gândindu-mă la toate motivele logice pentru care s-a ajuns aici, încercând să-ți găsesc scuze sau rugându-mă ca asta să fie doar o altă farsă de-a ta, pe care o duci la extrem. Nu sunt oarbă, sunt doar naivă și mult prea atașată de o persoană care clar nu îmi împărtășește sentimentele.

Îmi este dor de tine mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Cu fiecare zi ce trece, îl simt și mai tare, și mai intens, îl simt cum mă consumă încet, ca un prădător tăcut, ce așteaptă momentul perfect. Și încerc să nu fac asta, să nu îi ofer “momentul”, fiind că știu că atunci aș pierde tot. Te port cu mine mereu, dar nu te las să preiei conducerea, tot ce pot face acum este să țin de mine cât de mult pot și să aștept inevitabilul ce știu că va sosi, mai devreme sau mai târziu.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

Un gând despre „Happy ending-urile există doar în filme”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: