Mulțumesc

Când am început acest blog, nu m-aș fi așteptat niciodată sa ma ducă atât de departe. Totul a pornit intr-o noapte in care eram la munca și, din lipsa de ocupație, mi-am spus „Hai sa încep sa scriu, nu strica sa fac ceva productiv”. Așa ca asta am și făcut. M-am depărtat foarte tare de conceptul inițial al blogului pentru o perioada, ideea era sa scriu despre lucrurile pentru care merita sa fim fericiți dar, din anumite motive, am dus lipsa de acest sentiment pentru un timp. Însă totul a fost cu un scop. Acea îndepărtare a fost doar o ocolire de la drumul principal, pe care pot spune cu bucurie ca am revenit in ultima perioada.

Nu am crezut ca o sa ajung in punctul asta, totuși. Pe măsura ce scriam, vedeam acest blog mai mult ca pe un jurnal electronic, in care îmi pot ascunde gândurile și in care ma pot exprima fără sa ma tem ca persoanele apropiate îmi vor știi temerile. Dar acum, nu mai este așa.

Dintr-o întâmplare foarte fericita, acest blog a fost remarcat de un colaborator al unei reviste online, care a fost plăcut surprins de modul in care scriu și mi-a propus și mie, la rândul meu, sa colaborez cu ei. Revista se numește POV21 și in aceasta seara a fost publicat primul meu articol. Sunt extrem de fericita in acest moment și recomand tuturor sa o citească, având un conținut de calitate care cu siguranța nu vă va plictisi, ba chiar, sper eu, vă va face sa reveniti și sa o citiți in continuare.

In acest articol vreau sa le mulțumesc tuturor persoanelor care îmi citesc blogul și care au făcut acest lucru posibil pentru mine. Voi sunteți motivul pentru care am continuat sa scriu, pentru ca am văzut ca munca mea este apreciata și ca ceea ce fac, fac bine. Am descoperit foarte multe persoane in ale căror articole m-am regăsit pe aceasta platforma, am simțit și eu ce simt și ele atunci când le-am citit, m-am bucurat împreuna cu ele și am simțit tristete împreuna cu ele.

In final, as vrea să-i mulțumesc cele mai importante persoane pentru mine, cel care m-a inspirat și care m-a ambiționat mereu sa scriu și sa-mi torn sufletul aici. Fără el sunt sigura ca nu as fi avut tăria sa continui. Așa cum ii spun și lui, el este „inspirația mea”. Iar pentru asta nu exista cuvinte care pot exprima cât de mult ii mulțumesc și cât de recunoscătoare sunt.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

4 gânduri despre „Mulțumesc”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: