Când trecutul îmi bate la usa

S-au întâmplat destul de multe lucruri de când am scris ultima data. Lucruri neașteptate, care m-au surprins, in mod plăcut as putea spune. Deși nu am se gând sa ma schimb la 180 de grade și sa ma întorc, a fost plăcut sa vorbesc puțin cu „trecutul” meu.

Îmi doream de ceva timp sa vorbesc cu el, simteam nevoia sa discut cu cineva care ma cunoaște foarte bine, singura diferența este ca de obicei îmi doream asta când ma simteam trista, voiam sa vorbesc cu el doar ca sa-mi aduc aminte de unde am plecat, cât m-am schimbat și sa-mi dovedesc încă o data ca totul se întâmpla cu un motiv, acela fiind ca de asta aveam nevoie ca sa cresc eu ca persoana. Recunosc, îmi era și dor, este imposibil sa îți petreci mai mult de un an din viața alături de cineva și sa nu simți uneori ca îți este dor de cum era atunci când erai fericita alături de el, dar dorul nu a fost niciodată destul de mare încât sa ma facă pe mine sa îl caut.

In mod ironic, m-a căutat el, când nu mai aveam nevoie. Sunt fericita acum, deși noua mea porecla pare a fi „gândăcel” sau in ciuda faptului ca uneori ma enervează atât de tare încât îmi vine sa-i închid telefonul, cu toate ca nu o fac pentru ca totuși îmi place toată tachinarea asta dintre noi(sunt sigura ca ar spune ca el ma tachinează pe mine, nu eu pe el, ceea ce e in mare parte adevarat), chiar ma simt liniștita și fericita. Așa ca indiferent cât de tare ar lovi cu pumnii in usa vieții mele trecutul, nu am de gând sa-l las sa intre și sa ma risc sa facă iar dezastru in interiorul meu. Ma bucur doar ca am avut încheierea de care aveam nevoie de atât de mult timp și ca am avut ocazia sa ii spun unele lucruri pe care le purtam cu mine și pe care simteam nevoia sa le știe.

Nu o sa mint, m-a răscolit puțin, sa vorbesc iar cu el, a fost destul de ciudat. Cu atât mai mult pentru ca au fost momente când m-am întrebat oare cum ar reacționa dacă s-ar despărți de iubita lui și m-ar cauta. Eram curioasa…dacă ar fi apărut oportunitatea sa ma întorc la el, as fi făcut asta? Răspunsul e un foarte categoric nu. Mi-am dat seama ca faptul ca m-a răscolit totuși nu m-a făcut sa ma îndoiesc nici măcar pentru o secunda de ce simt acum. M-au întrebat deseori anumite persoane dacă m-as întoarce și, recunosc, nu eram suta la suta sigura când le răspundeam ca nu as face asta. Dar acum, când chiar am avut ocazia, m-am surprins singura când am realizat ca nici măcar nu intra in discuție așa ceva.

Mi-as dori sa rămânem prieteni, nu as spune nu sa păstram legătura și sa mai vorbim din când in când. Dar m-am făcut foarte clar înțeleasă in fata sa ca mai mult de atât nu va mai fi între noi. Sunt atât de liniștita sufletește acum, chiar dacă lucrurile nu sunt chiar in totalitate cum as vrea sa fie, ma bucur de ce am pentru ca știu cum e sa nu ai nimic. Sunt recunoscătoare pentru puținul meu deoarece „prezentul” îmi face fiecare seara mai frumoasa, ma face sa rad cum nu a mai făcut-o cineva de foarte mult timp, ma enervează, dar ma și intriga in același timp…ma face sa zâmbesc. Și cred ca asta este cel mai important.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

2 gânduri despre „Când trecutul îmi bate la usa”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: