Cele cinci stadii ale durerii

Elisabeth Kubler-Ross spune că există cinci stadii ale durerii.

1. Negarea;

2. Mânia;

3. Negocierea;

4. Depresia;

5. Acceptarea.

Are totală dreptate. Fiecare dintre noi trece prin aceste stadii măcar o dată în viață. Fie că este vorba despre un eșec pe plan profesional, fie că este vorba despre o despărțire, sau pur și simplu pentru că un lucru pe care îl doream foarte mult nu s-a întâmplat, cu toții am simțit aceste stări, exact în ordinea dată.

Se aplică cel mai bine în cazul unei despărțiri, într-adevăr. Poate dura o oră, sau poate dura un an, este nevoie să le simțim pe toate pentru a putea spune că am trecut peste.

Eu am trecut prin ele de câteva ori deja, în mare parte știu la ce să mă aștept și cum voi reacționa la fiecare. Momentan mă aflu la al doilea stadiu, cel în care sunt furioasă pe el pentru ce mi-a făcut, pentru că a ales pe altcineva în locul meu. Dar voi încerca să le iau pe fiecare în parte în acest articol. Voi povesti din experiența mea personală cum se manifestă fiecare și, mai ales, cum să trecem cât mai ușor posibil prin ele.

Primul stadiu. Negarea. Acesta apare foarte devreme, uneori chiar înainte ca totul să se termine. În cazul meu, așa este. Am simțit negarea în timpul ultimei discuții cu el, și i-am spus-o și lui. „Nu-mi vine să cred.” Și chiar nu îmi venea să cred, că omul pentru care am început să am sentimente a profitat de asta, pentru propriul său amuzament. Acesta este momentul în care nu poți să concepi ce se întâmplă, îți impui singur să nu crezi că este adevărat, pentru că știi că în secunda în care ai acceptat asta, totul s-a terminat. După părerea mea, este cel mai greu, mai greu chiar și decât Depresia, pentru că este nevoie de foarte multă putere din partea cuiva să treacă peste el și să accepte realitatea în care toate speranțele pe care le-a nutrit pană în acel moment, au fost ucise de persoana care le-a dat viață.

Al doilea stadiu. Mânia. Furia. Este cel în care mă aflu acum și, dacă e să fim puțin masochiști, stadiul meu preferat. Este momentul în care te simți puternic, în care spui „La naiba cu el! Nu știe ce a pierdut!” Este momentul în care totul este despre tine, nu despre el. În punctul ăsta, el este doar un fraier care nu a putut să vadă ce era chiar în fața ochilor săi, adică o persoană care ar fi făcut orice pentru el. Deși te simți nervos și rănit, în același timp, simți o energie atât de mare încât ar putea să te consume cu totul. Și chiar o va face, puțin mai târziu.

Al treilea stadiu. Negocierea. Acum simți că începi să pierzi puterea pe care o simțeai cu doar puțin timp înainte. Îți faci planuri, încerci să găsești o metodă să nu suferi, să fie totul bine. Nu mai ești nervos pe acea persoana care te-a rănit, ci începi să vezi „the big picture”. Analizezi totul în amănunt. Observi greșelile amândurora și toate evenimentele care au făcut ca viața ta să ajungă în acest punct. Îți apar idei despre cum ai putea totuși să te întorci sau să-l faci să se întoarcă, speranțele încep să ia naștere din nou și le simți permanent în tine, ca niște copii ce te îndeamnă să intri în jocul lor măcar încă o dată.

Al patrulea stadiu. Depresia. Acum te simți trist. Toată lumea se prăbușește în jurul tău. Cerul cade peste tine. Ai ajuns în ochiul uraganului, unde este o liniște mormântală, la fel ca în sufletul tău. Speranțele au murit din nou, nu au făcut față vântului prea puternic. Plângi, zbieri, implori cerurile să te ajute și să nu te mai lase să suferi pentru că te doare mult prea tare. Ai senzația că nu vei mai fi fericit vreodată, că vei rămâne singur mereu și că dacă nu e El, nu e nimeni. Simți că nu vei mai iubi vreodată pe altcineva, că ai consumat toată porția pentru cineva care era deja sătul. Inima ta îți părăsește corpul, iar în locul in care a stat pana acum, simți doar durere. Te sufocă. Este atât de intensă încât devine fizică. Îți simți tot corpul lipsit de energie, însă ceva din pieptul tău doare atât de tare încât îți este frică să te miști.

Al cincilea stadiu. Acceptarea. Soarele răsare din nou. Corpul tău prinde viață. Inima s-a întors din vacanță mai puternică decât atunci când a plecat și este pregătită să o ia de la capăt. Te simți ca un veteran de război. Ai rămas lovită, cu niște cicatrici care îți vor aduce mereu aminte de lucrurile prin care ai trecut, dar care îți aduc aminte în mod constant cel mai important lucru, și anume că ai supraviețuit. Sunt genul acela de cicatrici care te fac mai frumoasă și mai puternică. Pentru că acum cunoști durerea și știi cum să te lupți cu ea. Știi că nu te poate ucide, ci că tu ești destul de puternică încât să o distrugi pe ea. Pentru că ai trecut peste. Ai lăsat în urmă tot, ai plâns, ai suferit, dar ți-ai revenit, iar acum ești pregătită pentru viața ce te așteaptă, indiferent că El nu va mai face parte din ea. Vezi totul ca pe o lecție din care ai învățat ceva esențial. Te-ai invățat pe tine.

Asta este părerea mea despre cele cinci stadii ale durerii. Sunt sigură că nu se aplică la fel tuturor. Poate că sunt unele persoane pentru care durerea este atât de intensă încât nu pot trece peste negare, sau poate că sunt unele persoane mult prea puternice, care nici măcar nu le simt. Fiecare trece peste în modul său. Eu una aleg să-mi fac o Cuba Libre, să fumez o țigară și să scriu, sperând că suferința mea poate fi o lecție pentru altcineva, care poate că în momentul ăsta stă singur în ochiul uraganului.

Ghid de supraviețuire, partea I.