02.12.2018

Am scris despre voi toți aseară. Mi-am eliberat sufletul de tot ce ma sufoca, iar acum simt ca pot sa respir din nou.

Afara este soare, de parca și cerurile simt liniștea din interiorul meu. Stau pe fotoliu și las razele calde sa-mi mângâie fata, in timp ce ascult cum toată gheata ce m-a înconjurat pana acum se topește. Este ironic intr-un fel. Cum ce simt acum se exteriorizează in natura, amândouă renăscând după noaptea neagră ce a trecut.

Încet, încet, simt ca îmi revin. Încă ma doare, dar totul se diminuează pe zi ce trece. Ma simt ca și cum as fi trecut printr-un uragan. Am ieșit vie, dar nu voi mai fii niciodată la fel. Și, oricât de ciudat ar părea asta, îmi place. Ma fascinează cum putem noi, oamenii, sa suportam atât de multe lucruri și cum ne schimba acestea, cum după fiecare suferință, o noua versiune a noastră își face apariția. Suntem niște diamante vii. Ne formam sub presiune. Și asemenea lor, putem sfârșit in doua feluri : ori sa fim admirați pentru cât de frumos ne-am transformat, ori pentru cât de ascuțiți și tăioși am devenit.

Eu cred, și sper, ca nu voi deveni tăioasă. Ma risc sa rămân buna, oricât rău as vedea. Cineva mi-a spus o data ca cel mai mare defect al meu este și cea mai mare calitate. „Tu încă mai ai bunătate in tine și încă alegi sa vezi și sa cauți asta in orice persoana din jurul tău.” Și are dreptate. Chiar aleg sa cred ca toți avem ceva bun in noi. Unii ascund asta. Și ii înțeleg. In ziua de azi, cei buni suferă cel mai mult, pe când cei rai conduc lumea. Dar asta nu înseamnă ca o sa renunț.

Da, sunt momente in care obosesc. Acesta este unul dintre ele. Îmi simt sufletul amorțit, obosit de toate cele prin care a trecut, obosit sa mai spere pentru ceva bun care nu mai vrea sa apară. Uneori îmi place sa-mi imaginez ca Dumnezeu ma pune sa aștept atât de mult doar pentru ca îmi păstrează ceva mai bun decât mi-as putea imagina vreodată. Dar nu trăim in filme. In viața reala, oamenii sunt rai, iar ca sa reușim sa trecem prin ea trebuie de multe ori sa ne mulțumim cu ce avem și sa nu mai speram la miracole de Crăciun.

As vrea sa fim mai buni. Măcar acum, in ultimul ceas al acestui an, sa ne deschidem porțile și sa fim oameni unii cu alții. Sa ne cerem scuze, sa ne împăcăm, sa ne iubim. Sa ne bucurăm de compania celor apropiați, sa spunem ce simțim, sa ne strângem seara și sa luam toți masa împreuna, sa urmărim un maraton de filme de groaza împreuna…sa fim fericiti.

Noi nu ne mai vorbim. Deși regret asta, știu ca asta este cel mai bine. Însă as vrea sa va spun doar următorul lucru : „Ne iert.” Și pe voi, și pe mine. Nu exista niciodată un singur vinovat. Știu ca dacă am ajuns unde am ajuns, a fost din cauza tuturor lucrurilor făcute in mod greșit și de mine, și de către voi. Așa ca ne iert. Îmi doresc sa încep noul an cu sufletul curat și puternic. Îmi doresc sa o iau de la capăt și sa ma străduiesc și mai tare de data asta sa fiu fericita. Și poate, cine știe, intr-o zi ne vom întâlni iar, vom bea o cafea împreuna și vom rade despre cum am greșit copilărește și ne-am făcut sa suferim reciproc dar, in același timp, vom fi recunoscători unul altuia pentru ce am învățat din timpul petrecut împreuna.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: