Țigara de la miezul nopții

Îmi aprind o țigară și mă apuc de scris. A trecut ceva timp de când am făcut asta ultima dată, dar azi toate sentimentele mi-au năvălit în inimă și simt nevoia să le scot afară. De două zile îmi tot spun că o sa fiu bine, că o sa trec peste, așa cum fac mereu, că sunt destul de puternică și că asta a fost ultima dezamăgire, că de acum încolo o să mă închid în propria mea închisoare și nu o să mai las pe nimeni înăuntru. Dar simt că nu pot. Cred că probabil sunt cea mai masochistă persoană de pe lumea asta pentru că, oricât aș spune că nu mai pot și că nu mai vreau, ceva din mine tot speră. Nu știu dacă este în natura umană, sau poate sunt eu prea slabă, dar eu încă sper. După câte lucruri oribile mi s-au întâmplat, inima mea naivă încă speră că o să fiu fericită într-o zi.

Este ironic într-un fel. Am început blogul ăsta cu intenția de a scrie despre toate motivele pentru care merită să fim fericiți, dar singurul lucru despre care pot scrie este tristețea și ce face asta unei persoane. Eu în viața mea am fost mai mult tristă decât fericită. Cel puțin în ultimii cinci ani. Totul a început de când am pierdut-o pe ea. Sprijinul meu, stâlpul meu pe timp de furtună, mama mea cea dragă. Stau acum și mă gândesc, poate că Dumnezeu a văzut ca am trecut relativ ok peste asta și acum mă încearcă să vadă de ce este nevoie ca să mă doboare. Dar asta ar fi crud din partea Lui. Oricum, în cazul în care e așa, am un mesaj pentru El : Gata! Stop! M-ai doborât de tot! Oprește-te, te rog, cât încă mai am niște fărâme de suflet rămase.

Vreau să mă eliberez. Vreau să scriu despre toate lucrurile care m-au făcut să-mi pierd sufletul. Despre toți care m-au făcut să-mi pierd sufletul. Nu sunt mulți. Sunt doar patru. Patru persoane care într-un singur an m-au făcut să nu mai vreau să iubesc vreodată. O să le dedic fiecăruia câte un articol. Pentru că merită. Dacă nu ar fi fost ei, probabil încă aș fi fost o fată naivă care credea in suflete pereche și în existența unei iubiri atât de puternice încât nimic n-ar fi putut să o doboare.

Acum în schimb, nu mai sunt o fată credulă. Sunt o femeie care a realizat că singura persoană în care trebuie să am încredere și care o să fie lângă mine mereu, sunt eu. Nimeni altcineva.

Mi-am terminat țigara. Mă duc în pat să mă apuc de scris.

Autor: happinesscomesfromwithinyou

Sunt doar o simpla persoana, ce nu doreste nimic mai mult decat sa fie fericita. Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27

2 gânduri despre „Țigara de la miezul nopții”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: