Noaptea dintre trecut și viitor

Este ultima zi din acest an. Azi ar trebui sa se încheie capitolul 2018 și sa înceapă unul mai bun, sper. Pentru mine aceasta nu este noaptea dintre ani, ci noaptea dintre trecut și viitor. Nu eram sigura de cum ma voi simți azi, dar se pare ca am o stare mult mai buna decât m-as fi așteptat. Ma simt optimista și, pentru prima data in ultimele zile, nu m-a lovit niciun val de tristete pana la ora asta. Sper sa fiu așa și restul serii pentru ca nu as vrea sa încep viitorul simțindu-i-ma trista.

El încă este in gândul meu. Nu pot sa-l las in trecut, chiar dacă uneori îmi doresc asta, nu pot. Doar ca azi aleg sa ma distrez și sa beau in cinstea a ceea ce m-a făcut sa simt când lucrurile încă mergeau bine. Azi o sa ignor gândurile negative și o sa ma axez pe amintirile frumoase. Azi cinstesc fericirea pe care am simțit-o și de care avea, atât de multă nevoie in acel moment.

Nu ma gândesc la nimic azi. Îmi permit sa fac tot ce simt și ce ma face sa ma simt bine. Azi dau unda verde viciilor, azi o sa beau, o sa ma distrez, ca și cum lumea din jurul meu nu exista.

Plănuiesc ca următorul articol sa fie despre alcool și alte vicii și despre cum sunt momente in care îmi este atât de dor de el încât simt nevoia sa ma distrug singura, doar ca sa îmi golesc creierul de el. Despre cum uneori beau doar ca sa uit pentru câteva ore, chiar dacă știu ca este doar o soluție temporara și ca nu este deloc recomandat sa fac asta.

Dar nu voi scrie lucrurile astea acum pentru ca azi ma simt fericita. Voi petrece revelionul cu prietenul meu cel mai bun de care îmi era atât de dor și fără de care nu știu ce m-as fi făcut in perioada asta. O sa ne distram împreuna, probabil va după câteva pahare vom începe sa plângem din cauza iubirilor pierdute, dar apoi o sa ne revenim, ignorandu-ne gândul care ne duce la cei care ne-au făcut sa suferim atât de mult.

Nu îmi doresc nimic special de la 2019. Vreau doar sănătate, pentru mine și pentru toate ființele vii lăsate de Dumnezeu pe pământ, și fericire. Evident ca El este cea mai mare dorința a mea, dar nu vreau sa fiu lacoma, ci doar sa fiu fericita. Am încredere in Dumnezeu și in planul Lui, știe El ce este mai bine pentru mine și ce trebuie sa facă. Poate ca este datorită acestei idei ca începe un nou an, sau poate ca într-adevăr lucrurile se vor schimba in bine, tot ce știu este ca simt ca viața mea va fi mai buna in 2019.

La mulți ani tuturor, fie ca acest an sa va aducă toate lucrurile pe care vi le doriți, și chiar mai mult de atât!!!

Ghid de supravietuire, partea a V-a.

Reclame

Frustrare

Este un sentiment urat, foarte urat. In dictionare, frustrarea înseamnă starea pe care o ai atunci când ești privat de ceva ce consideri ca ți se cuvine, sau când nu poți sa-ți îndeplinești o anumită dorință. Dar nu este chiar atât de simplu, nu? Pentru mine înseamnă mult mai mult de atât. Eu o simt altfel. O simt adânc in piept, ma înțeapă și ma doare, ma face sa ma simt incapabila și, cel mai deranjant este ca știu ca nu pot face nimic in privința asta.

Nu am parte prea des de acest sentiment, de fapt, mi se întâmplă foarte rar. De obicei, când nu am parte de ceva ce îmi doresc foarte mult, îmi spun ca așa trebuia sa se întâmple și ca Dumnezeu știe ce face, ca este totul o parte din planul Lui și ca nu trebuie sa ma întristez pentru ca o sa fie bine intr-un final.

Dar acum nu mai pot sa îmi spun asta. Adică as putea, dar m-as simți ca acele persoane false care îți dau un sfat prost la repezeala, doar ca sa scape de tine și de dramele tale. Uneori chiar ma simt așa fata de mine pentru ca simt ca exagerez când este vorba de el și ca ar trebui sa îl las și sa nu ma mai gândesc deloc la ce s-a întâmplat. Dar nu pot și nici nu prea vreau. Ce am simțit a fost atât de intens încât aleg sa ma agat de durerea asta constanta, pentru ca, in momentul de fata, este singurul lucru care îmi mai poate aduce aminte de el și de cât de fericita m-a făcut. Nu vreau sa uit fericirea aceea.

Așa ca uneori accept sa simt și frustrarea. De ce ea? De ce nu eu? Ce are ea și nu am eu? Este mai frumoasa, mai deșteaptă? Sau pur si simplu ea a putut sa trezească in el ceva ce eu nu am putut? Poate ca se simte cu ea așa cum ma simteam eu cu el. Știu ca de cele mai multe ori persoana la care ținem nu are aceleași sentimente fata de noi, așa va fi pana apare omul tău, omul care ti-a fost tie menit. Dar cred ca este normal sa ma simt frustrata ca nu a fost el. Ma face sa nu ma plac pe mine, pentru ca urăsc o fata pe care nici măcar nu o cunosc și care nu are nicio vina. Ea nu mi-a greșit cu nimic, ea probabil ca nici nu știe de existența mea. Și totuși, simt o invidie atât de intensa fata de ea…pentru ca ea îl are pe el și el o are pe ea. Iar eu nu am pe nimeni și nimeni nu ma are pe mine.

Îmi place sa cred ca sunt o persoana buna. Nu pot sa spun ca urăsc pe cineva și chiar sa ma cred când spun asta, nu pot face rău cuiva pentru ca mereu ma gândesc la cât de vinovata ma voi simți după și ca orice ar fi, nimeni nu are dreptul sa rănească alta persoana, asta nu tine de noi. Așa ca ma simt din nou frustrata, pentru ca ma face sa fiu o persoana rea, sa nu gândesc frumos despre ea. Ma face sa port ranchiuna unei fete pe care nu o cunosc. Și pentru ce, stau și ma gândesc? Pentru un băiat care nu știa ce vrea și căruia ii place sa se joace un pic prea mult? Când ma gândesc așa, îmi dau singura seama ca nu se merita pentru ca nu sunt chiar așa naivă. Inima mea poate e, dar creierul nu. Creierul meu știe cât a tras din cauza naivității, el și-a învățat lecția și, cel mai important, a învățat ca nu are cum sa-mu schimbe inima și a acceptat-o așa cum este.

Nu vreau sa fiu o persoana rea. Vreau sa doresc binele tuturor. Și asa și fac, deși uneori trebuie sa ma forțez, nu pentru ca nu as vrea ca toată lumea sa fie bine și sa fie fericita, ci pentru ca îmi este imposibil sa nu observ ca oricat de mult bine as face, eu rămân in continuare trista. Dar apoi îmi revin și îmi aduc aminte ca nu trebuie sa faci gesturi frumoase doar ca sa primesti aceleași lucruri înapoi. Asta înseamnă pentru mine sa fi un om bun. Sa nu aștepți nimic la schimb, dar sa te și accepți pe tine, cu tot cu defecte. Pentru ca suntem oameni, fiecare are ceva unic, calități și defecte ce ne fac speciali. Cel mai important este sa le conștientizezi și sa le folosești in așa fel încât răul provocat sa fie mai puțin decât binele făcut.

Nu am de gând sa ma laud, dar in același timp nici nu o sa fiu o persoana slaba care nu are o părere buna despre ea doar pentru ca omul la care ține a ales pe altcineva. Nu sunt nici o sfânta, dar nici o păcătoasă. Sunt o persoana ca oricare alta, care mai și greșește uneori, dar care nu lasă niciodată o greșeală sa-i dicteze drumul in viața din acel moment înainte. Îubesc sa fac bine, acesta este și motivul pentru care am ales facultatea de medicina sau pentru care nu pot sa trec pe lângă un cerșetor pe strada fără sa ma duc sa-i cumpăr ceva de mâncare. Știu cine sunt și nu am de gând sa schimb nimic la mine, chiar dacă asta înseamnă ca uneori voi simți invidie, pentru ca știu ca după acele doua, trei minute in care voi face asta, îmi va părea rău și voi redeveni rațională.

Sper sa ții la ea. Sper ca intr voi doi sa ia naștere o dragoste epică, de genul celor din cărți, pentru ca măcar atunci ma voi putea gândi ca tot ce s-a întâmplat a avut un motiv mult mai mare decât mine sau decât tine. In fata dragostei adevărate nu poți face nimic, distruge orice in calea ei doar ca sa se îndeplinească. Așa ca sper ca asta a fost cazul aici. Ca nu am suferit degeaba și ca nu ai fost nesimțit cu mine doar ca sa ii faci și unei alte fete exact același lucru.

Ghid de supravietuire, partea a IV-a.

Muzica

Sunt momente in care simt nevoia sa fiu trista. Nu înțeleg de ce, pur și simplu ma cuprinde un val de sentimente ce ma sufoca și singurul lucru pe care vreau sa îl fac este sa stau nemișcată și sa ma scufund in ele.

Atunci apelez la singurul lucru care ma poate ajuta in acel moment. Muzica. Ascult muzica trista și, pentru jumătate de ora, îmi permit sa simt tot. Și chiar ma ajuta. Nu știu ce m-aș fi făcut fără melodiile Irinei Rimes sau ale lui Carla’s Dreams in astfel de momente, pentru ca uneori, când nu pot sa explic ce simt, acestea o fac pentru mine mult mai bine decât as putea eu.

Vreau sa vorbesc despre una dintre acestea acum și despre ce simt atunci când o ascult. Cea care a fost pe repeat in ultimele zile este „Karma” de la Carla’s. Simt ca versurile sale descriu exact situația in care ma aflu acum, versuri ca „Suntem in lista neagră, unul la altul, fără șanse de mâine, Las un loc in suflet, loc de buna ziua”. Le simt mai mult decât as vrea pentru ca exact așa sunt eu cu el acum. Nu ne mai vorbim, nu mai exista nicio șansă, dar eu încă am lăsat un loc in suflet pentru el, in cazul in care se va decide sa se întoarcă și sa îl dea peste cap încă o data.

Dar exista și versuri pe care as vrea sa fiu destul de puternica încât sa pot sa mi le însușesc. „Nu-ți face griji, eu voi fi bine, Mi-e sete rău, dar nu de tine”. Sper ca intr-o buna zi sa pot spune asta, fără sa simt ca ma mint singura, sa pot spune ca nu el este cel de care îmi este sete și ca voi fi bine in lipsa lui.

Versurile din final, acelea sunt cele care ma dor cel mai tare, pentru ca uneori am senzația ca sunt scrise special pentru noi doi. „Nu l-ai stins, eu nu știu de ce, L-ai lăsat sa ardă încet”. Este exact ce ai făcut tu. Ai aprins un foc in mine pe care l-ai lăsat sa se consume singur, iar eu habar nu am de ce ai făcut asta, când ar fi fost mult mai simplu pentru amândoi sa-l stingi când încă nu era destul de puternic încât sa ardă ultimele părți vii din mine.

Ma simt agitata azi, lipsită de inspirație, dar in același timp simt și o nevoie constanta de a scrie. Voi lasă aici o lista cu melodiile mele preferate in astfel de momente, in speranța ca dacă exista cineva care simte aceleași lucruri, le va asculta și se va simți puțin mai bine după aceea.

Halsey-Without me

Mark Stam-Vina mea

Minelli-Haos

Nane-La piept

Vanotek-Back to me

Liviu Teodorescu-Scris in stele

Dean Lewis-Be alright

Nicole Cherry-Ceasul

The Motans-Tu

Kaleo-I can’t go in without you

Sam Smith-Too good at goodbyes

Snow Patrol-Chasing cars

Lord Huron-The night we met

Flo-Am amintiri

Smiley-Vals

Carla’s Dreams-Karma, Praf de stele

Irina Rimes-Nu știi tu sa fi bărbat, Sarea de pe rana, Dorule, Ce se întâmpla doctore, Beau, In locul meu

Ghid de supravietuire, partea a III-a

Replica de “prea târziu”

Cred cu tărie că nu sunt singura căreia i se întâmplă asta. După aproape orice argument, sau pur și simplu după o conversație normală, îmi apar în cap peste câteva ore o sumedenie de replici mult mai bune pe care aș fi putut să le spun.

În momentul de față, trei cuvinte mi se tot plimbă prin minte și nu îmi dau pace. „Nu, nu înțelegi”. Asta ar fi trebuit să spun, din cauza acestor cuvinte simt că ultima conversație cu el este neîncheiată.

Mi se pare foarte amuzant, sincer, comportamentul bărbaților (sau ar trebui să spun, băieților) din ziua de azi. Când mă gândesc la asta, îmi vine în cap o întâmplare prin care am trecut când eram la grădiniță, pe care o voi povesti ca să mă fac mai bine înțeleasă. Am plecat împreună cu educatoarea și colegii mei să vizităm un punct de atracție din orașul nostru, la doar două străzi distanță de grădiniță. Dar, fiind copii și fiind la vârsta la care tot ce voiam era să ne jucăm și să facem prostii fără a realiza gravitatea lor, ne-am plictisit repede de acea excursie și, ne-a venit o idee ce nouă ni s-a părut foarte bună la momentul respectiv. „Ce-ar fi dacă am pleca de aici și ne-am întoarce singuri la grădiniță?” Nu eram departe, cum am mai spus, așa că am plecat. O oră mai târziu, când am fost găsiți de o educatoare ce probabil că urma să leșine de frică pentru că a pierdut patru copii, ne-am dat seama(în mare parte) ce am făcut și cât de greșit a fost. Acum, de ce am povestit asta? Pentru că așa văd eu băieții în zilele noastre. Niște copii de grădiniță. La fel de curajoși și încrezători în ei când este vorba de cucerirea unei fete, fără nicio problemă în a minți atâta timp cât își vor îndeplini scopul, dar…când este momentul să ofere o explicație, tăcerea este singurul răspuns pe care îl pot da. Sau, dacă ești norocoasă, îți vor oferi două, maxim trei cuvinte, doar ca să te simți puțin mai bine.

Asta a făcut și el. Când a fost momentul să-mi ofere o explicație, s-a prefăcut ca nu știe despre ce vorbesc. „Adică?”, „In legătura cu ce?”, asta a fost tot ce am primit, doar pentru ca la sfârșit sa îmi spună ca ma înțelege. Și tocmai de aceea, acum regret ca nu i-am spus „Nu, nu înțelegi.” Dar o spun acum. Ma descarc aici. Pentru ca este tot aia. Chiar dacă i-as fi spus-o lui, nu ar fi făcut nicio diferența. Deci, nu. Nu înțelegi. Pentru ca dacă ai fi înțeles, nu ai mai fii făcut-o. Dacă ai fii înțeles și ai fii știut cum este, nu ai fii făcut un alt om sa treacă prin așa ceva. Nu înțelegi, nici de departe. Te prefaci ca înțelegi, probabil in speranța ca o sa ma satur și o sa spun „Gata”. Dar eu nu o sa spun așa ceva pentru ca sunt mult prea slaba.

Eu te las. Te iert, pentru că nu vreau sa încep noul an cu sufletul pătat. Din cauza ta, acum trebuie să-l bag în mașina de spălat și să-l dau peste cap din nou, doar ca să-l curăț de tine, dar voi face asta pentru ca nu am alta soluție. Sunt multe alte lucruri pe care aș mai fi vrut să le spun, și probabil că le-aș fi spus dacă aș fi știut că vor schimba ceva, dar nu o vor face. Pentru că tu încă ești la gradiniță și încă ești de părere că nu este deloc greșit să pleci fără să anunți. Iar asta nu este problema mea, fiind că am învățat că nu poți schimba o persoană, oricât de mult ai încerca.

E ok, te înțeleg, ții la altcineva, cine sunt eu să mă bag? Eu nu o să bat cu pumnul in masa și nu o să spun „Nu! Tu mie mi-ai spus că ții la mine, așa că tu cu mine vei fi!” Nu. Nu o să fac asta. Cine știe, poate așa a fost să fie. Eu una nu simt ca am pierdut nimic, din contră, am mai învățat încă ceva despre viață și despre cum trebuie să o trăiesc. Tu, în schimb…nu voi spune că ai pierdut o persoană frumoasă sau deșteaptă sau orice alt compliment pe care aș putea să mi-l fac singură, pentru că nu sunt atât de narcisistă. Tu ai pierdut doar respectul acelei persoane. Și deși poate ca ție nu ți se pare ceva atât de important acum, sfatul meu este să încerci să schimbi ceva la tine ca și persoană, pentru că este destul de grav să ajungi la vârsta asta și să nu fi destul de matur încât să apreciezi respectul pe care cineva ți-l poartă și să nu te intereseze dacă l-ai pierdut sau nu.

Nu înțelegi, dar sper că intr-o zi o vei face. Nu pentru mine, dar pentru toate celelalte persoane ce îți vor intra în viață, sper din suflet ca pe ele le vei respecta mai bine decât ai făcut-o cu mine.

Ghid de supraviețuire, partea a II-a.

Cele cinci stadii ale durerii

Elisabeth Kubler-Ross spune că există cinci stadii ale durerii.

1. Negarea;

2. Mânia;

3. Negocierea;

4. Depresia;

5. Acceptarea.

Are totală dreptate. Fiecare dintre noi trece prin aceste stadii măcar o dată în viață. Fie că este vorba despre un eșec pe plan profesional, fie că este vorba despre o despărțire, sau pur și simplu pentru că un lucru pe care îl doream foarte mult nu s-a întâmplat, cu toții am simțit aceste stări, exact în ordinea dată.

Se aplică cel mai bine în cazul unei despărțiri, într-adevăr. Poate dura o oră, sau poate dura un an, este nevoie să le simțim pe toate pentru a putea spune că am trecut peste.

Eu am trecut prin ele de câteva ori deja, în mare parte știu la ce să mă aștept și cum voi reacționa la fiecare. Momentan mă aflu la al doilea stadiu, cel în care sunt furioasă pe el pentru ce mi-a făcut, pentru că a ales pe altcineva în locul meu. Dar voi încerca să le iau pe fiecare în parte în acest articol. Voi povesti din experiența mea personală cum se manifestă fiecare și, mai ales, cum să trecem cât mai ușor posibil prin ele.

Primul stadiu. Negarea. Acesta apare foarte devreme, uneori chiar înainte ca totul să se termine. În cazul meu, așa este. Am simțit negarea în timpul ultimei discuții cu el, și i-am spus-o și lui. „Nu-mi vine să cred.” Și chiar nu îmi venea să cred, că omul pentru care am început să am sentimente a profitat de asta, pentru propriul său amuzament. Acesta este momentul în care nu poți să concepi ce se întâmplă, îți impui singur să nu crezi că este adevărat, pentru că știi că în secunda în care ai acceptat asta, totul s-a terminat. După părerea mea, este cel mai greu, mai greu chiar și decât Depresia, pentru că este nevoie de foarte multă putere din partea cuiva să treacă peste el și să accepte realitatea în care toate speranțele pe care le-a nutrit pană în acel moment, au fost ucise de persoana care le-a dat viață.

Al doilea stadiu. Mânia. Furia. Este cel în care mă aflu acum și, dacă e să fim puțin masochiști, stadiul meu preferat. Este momentul în care te simți puternic, în care spui „La naiba cu el! Nu știe ce a pierdut!” Este momentul în care totul este despre tine, nu despre el. În punctul ăsta, el este doar un fraier care nu a putut să vadă ce era chiar în fața ochilor săi, adică o persoană care ar fi făcut orice pentru el. Deși te simți nervos și rănit, în același timp, simți o energie atât de mare încât ar putea să te consume cu totul. Și chiar o va face, puțin mai târziu.

Al treilea stadiu. Negocierea. Acum simți că începi să pierzi puterea pe care o simțeai cu doar puțin timp înainte. Îți faci planuri, încerci să găsești o metodă să nu suferi, să fie totul bine. Nu mai ești nervos pe acea persoana care te-a rănit, ci începi să vezi „the big picture”. Analizezi totul în amănunt. Observi greșelile amândurora și toate evenimentele care au făcut ca viața ta să ajungă în acest punct. Îți apar idei despre cum ai putea totuși să te întorci sau să-l faci să se întoarcă, speranțele încep să ia naștere din nou și le simți permanent în tine, ca niște copii ce te îndeamnă să intri în jocul lor măcar încă o dată.

Al patrulea stadiu. Depresia. Acum te simți trist. Toată lumea se prăbușește în jurul tău. Cerul cade peste tine. Ai ajuns în ochiul uraganului, unde este o liniște mormântală, la fel ca în sufletul tău. Speranțele au murit din nou, nu au făcut față vântului prea puternic. Plângi, zbieri, implori cerurile să te ajute și să nu te mai lase să suferi pentru că te doare mult prea tare. Ai senzația că nu vei mai fi fericit vreodată, că vei rămâne singur mereu și că dacă nu e El, nu e nimeni. Simți că nu vei mai iubi vreodată pe altcineva, că ai consumat toată porția pentru cineva care era deja sătul. Inima ta îți părăsește corpul, iar în locul in care a stat pana acum, simți doar durere. Te sufocă. Este atât de intensă încât devine fizică. Îți simți tot corpul lipsit de energie, însă ceva din pieptul tău doare atât de tare încât îți este frică să te miști.

Al cincilea stadiu. Acceptarea. Soarele răsare din nou. Corpul tău prinde viață. Inima s-a întors din vacanță mai puternică decât atunci când a plecat și este pregătită să o ia de la capăt. Te simți ca un veteran de război. Ai rămas lovită, cu niște cicatrici care îți vor aduce mereu aminte de lucrurile prin care ai trecut, dar care îți aduc aminte în mod constant cel mai important lucru, și anume că ai supraviețuit. Sunt genul acela de cicatrici care te fac mai frumoasă și mai puternică. Pentru că acum cunoști durerea și știi cum să te lupți cu ea. Știi că nu te poate ucide, ci că tu ești destul de puternică încât să o distrugi pe ea. Pentru că ai trecut peste. Ai lăsat în urmă tot, ai plâns, ai suferit, dar ți-ai revenit, iar acum ești pregătită pentru viața ce te așteaptă, indiferent că El nu va mai face parte din ea. Vezi totul ca pe o lecție din care ai învățat ceva esențial. Te-ai invățat pe tine.

Asta este părerea mea despre cele cinci stadii ale durerii. Sunt sigură că nu se aplică la fel tuturor. Poate că sunt unele persoane pentru care durerea este atât de intensă încât nu pot trece peste negare, sau poate că sunt unele persoane mult prea puternice, care nici măcar nu le simt. Fiecare trece peste în modul său. Eu una aleg să-mi fac o Cuba Libre, să fumez o țigară și să scriu, sperând că suferința mea poate fi o lecție pentru altcineva, care poate că în momentul ăsta stă singur în ochiul uraganului.

Ghid de supraviețuire, partea I.

Ghid de supraviețuire

Noapte. Ora 4. Sau ar trebui sa spun dimineața? Irelevant. Tot ce contează este ca atunci mi-a venit o idee ce îmi va ocupa destul de mult timp, dar pe care voi face tot posibilul sa o pun in practica.

„Ghid de supraviețuire”. Asta este numele proiectului pe care vreau sa îl încep aici, singurul loc unde simt ca ar conta. Nu ma refer la supraviețuirea in jungla sau in desert, nu. Ma refer la cu totul altceva. Cum poți sa trăiești in continuare, atunci când simți ca mori pe dinăuntru? Asta voi încerca sa aflu, și vreau sa o împărtășesc cu toți cei care își rup cinci minute din zi, pentru a a-mi citi gândurile.

Eu nu sunt o experta. Dar nu sunt nici începătoare când vine vorba de inimi frânte, dezamăgiri, drama și toate cele. Am pierdut mult mai multe persoane in ultimii ani decât alții intr-o viața. Așa ca știu câte ceva despre cum poți sa treci prin asta.

Ultima pierdere m-a lovit mai tare decât m-aș fii așteptat. Singurul lucru care ma ajuta in momentul de fata este ca am prevazut-o și cred ca, intr-un fel, subconștientul meu s-a pregătit din timp pentru ea. Dar nu despre asta vreau sa scriu acum. Despre asta voi scrie in următoarele articole. Plănuiesc sa îmi transform blogul intr-un jurnal electronic pentru următoarea perioada, nu știu exact cât timp, probabil cât va fii nevoie ca sa pot spun ca mi s-a eliberat inima de el.

Sper sa ma ajute. Sper ca, prin scris, sa ma descopăr pe mine din nou. Sper sa ajute și alte persoane, deși ma rog sa nu fie nevoie, pentru ca nu as dori nimănui sa treacă prin așa ceva. Dar, dacă exista și altcineva la fel de ghinionist ca mine, ia un loc și citește, poate te va ajuta sa te simți puțin mai bine. 🙂

Crăciun fericit și ție

Crăciun fericit, dragule. Nu am mai apucat să-ți spun asta, știi foarte bine de ce. Nu știu dacă o sa citești asta, poate ca o vei face, dar sincer, in momentul asta, chiar nu ma mai interesează.

Sunt atât de nervoasa de doua zile, dar nu pe tine, pe mine. Pentru ca in ciuda a tot ceea ce ai făcut, singurul lucru la care ma pot gândi este ca nu ți-am urat „Crăciun fericit”. As fi preferat sa ma minți in continuare, măcar pentru câteva zile. Pentru ca nu suport gândul ca ma simt așa fix in perioada mea preferata a anului. As fi preferat sa trăiesc in minciuna măcar încă trei zile, sa ma știu fericita de Crăciun. Dar evident, nu s-a putut. Așa ca sunt nervoasa pe mine. Pentru ca este vina mea mai mult decât a ta. Pentru ca eu sunt aia care a crezut in tine și in ce mi-ai spus. Pentru ca sunt atât de proasta încât încă sper ca m-am înșelat și ca nu am înțeles eu bine. Încă sper ca in orice moment o sa ma suni și o să-mi oferi o explicație atât de buna încât o sa te cred și o sa fie totul bine.

Dar sper degeaba. Nu pentru ca nu ai putea sa ma convingi, dar pentru ca nu eu sunt persoana pentru care tu ai face asta. In timp ce tu ești cea mai importantă persoana pentru mine, situația nu se aplica și invers. Nu ma întreba de ce ești tu cel mai important pentru ca nu o sa știu sa îți răspund. Încă de când te-am cunoscut ma tot întreb asta, dar niciodată nu pot sa găsesc un motiv destul de bun. Și dacă eu singura nu îmi pot raspunde, atunci cum as putea să-ți răspund ție?

Este despre tine. Totul a ajuns sa fie despre tine in viața mea. Ma urăsc singura pentru asta pentru ca nu reușesc sa ma înțeleg. Am tot analizat și m-am tot gândit la ce ai făcut sa ma faci sa țin la tine și nu pot sa înțeleg. In afara unor replici pe care le-am mai auzit și de la alți băieți, dar care nu au avut impact atunci (deși ale lor poate ca erau sincere, pe când ale tale nu au fost), nu găsesc nimic special. Singurul lucru care îmi apare in cap când ma gândesc la asta, este fata ta. Nu mai știu ce trebuie sa înțeleg…

Ma simt rănită in atât de multe feluri acum. Îmi simt mândria rănită, demnitatea, încrederea, inima, tot. Parca m-ar fi bătut cineva, cred ca nici atunci nu as fi fost așa. Nu mai am răbdare pentru nimic, tot ce vreau sa fac este sa stau in pat și sa ma holbez la pereți. Dar nici asta nu pot sa fac pentru ca in secunda in care îmi permit sa gândesc, ma gândesc la tine. Așa ca încerc pe cât de mult pot să-mi ocup timpul cu ceva, orice. Doar sa nu ma gândesc. Serialele și filmele au devenit prietenii mei cei mai buni pentru ca ma ajuta sa uit. Noaptea stau treaza pana ma simt epuizata, doar ca sa știu ca in secunda in care pun capul pe perna adorm imediat și nu am timp sa îmi aduc aminte.

Este penibil, știu. Cum sa ții in halul asta la cineva cu care ai ieșit o singura data și cu care ai împărțit doar niște discuții la telefon in ore târzii ale nopții? Dacă as fi auzit asta la altcineva, cred ca as fi ras de prostia acelei persoane. Și uite totuși ca am făcut-o. Uite ca mi s-a întâmplat chiar mie. Îmi este rusine fata de mine, pentru ca am simțit-o. Au fost atâtea momente când îmi apăreau semne de întrebare imense in cap și am ales sa le ignor pe toate și sa îți acord prezumția de nevinovăție pe clar nu ai meritat-o.

Dar asta este. Am ajuns la concluzia ca inima mea este proasta și nu are buton de stop când este vorba de anumite persoane. Așa ca iert tot. Orice lucru pe care nu l-ai crezut nici tu probabil, atunci când l-ai spus. Orice gest urat, orice moment in care m-ai făcut sa simt ca nu sunt destul de buna. Poate ca nu sunt destul de buna pentru tine, cine știe? Eu cu siguranța nu, pentru ca nu ai vrut sa-mi explici nimic, te-ai prefăcut ca nu înțelegi. Iar eu nu te pot obliga sa vorbești cu mine. Îmi este de ajuns cât m-am umilit pana acum, nu o sa o mai fac de acum încolo. Nu o sa te mai caut, nu o sa te mai port conștient in gând. O sa te port in mine inconștient. O sa te port intr-un colț, intr-o cutie foarte bine împachetată, de unde nu vei mai putea sa ma atingi.

Vei fii acolo mereu, dar nu o sa te mai scot la suprafața. Nu pentru ca nu as vrea, dar pentru ca nu mai pot. Singura persoana care ar mai putea deschide acea cutie ești tu. Cred, sincer, ca nu vei face asta niciodată. Dar dacă vreodată vei vrea asta, o sa te las.

Eu nu o sa te mai caut. Pentru ca simt ca nu mai am ce sa spun mai mult de atât. Acum decizia este a ta. Știi ce simt, am făcut lucrul asta clar de mai multe ori. Dacă vreodată te vei decide ce vrei de la mine, anunța-ma. Voi fii aici, așteptând sa însemn ceva pentru tine. Dar dacă asta nu se va întâmpla niciodată, atunci, te rog, lasă-ma sa trec peste tine. Chiar dacă o sa-mi fie foarte greu, cum îmi este deja. Chiar dacă vor exista momente in care poate ca îmi va fii și mai dor de tine decât îmi este deja. Dacă știu un lucru despre mine, este ca sunt destul de puternica încât sa fac asta.

Crăciun fericit!